După ce la mijlocul săptămânii am avut parte de rezultate șocante în competițiile europene, acum așteptăm cu mare interes partidele din acest sfârșit de săptămână. Cele mai tari dueluri din acest weekend vor fi prefațate în cele ce urmează.
Dinamo București vs. CFR Cluj (Superliga României, vineri, 8 noiembrie, 21:00): Vecine de clasament, ambele au nevoie de victorie
În vederea urmăririi liderului „U” Cluj, atât „câinii roșii”, cât și „feroviarii” vor să câștige acest meci. Formația lui Dan Petrescu are un „as” în mânecă, și anume meciul restanță cu Oțelul Galați din etapa 6.
Recent, putem spune că „alb-roșii” au avut cea mai mare medie a spectatorilor din turul acestui campionat. Mai exact, media a fost de 12.181 de spectatori.
Fun fact: Meciul restanță al CFR-ului cu moldovenii se va juca la doar 3 zile după această dispută!
Venezia vs. Parma (Serie A, sâmbătă, 9 noiembrie, 16:00): Își revin Man, Mihăilă&Co?
Unica victorie a oaspeților din acest duel a fost cu AC Milan, pe 24 august, cu scorul de 2-1. De atunci, jucătorii pregătiți de Fabio Pecchia au înregistrat 4 înfrângeri și 5 remize, clasându-se acum pe poziția 16.
Doar un punct le desparte pe cele două, în ciuda faptului că Venezia se află pe locul 19 în clasament. Cu o victorie, gazdele ar putea urca până pe locul 14.
În partida precedentă, cu Genoa (0-1), Dennis Man a fost integralist, având nota de 6.6, iar Valentin Mihăilă 6.9, fiind schimbat în minutul 83.
Meciul se va vedea pe canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
West Ham vs. Everton (Premier League, sâmbătă, 9 noiembrie, 17:00): Atât gazdele, cât și oaspeții, sunt într-o situație critică
Fiind în jumătatea inferioară a clasamentului, ambele formații au nevoie de măcar un punct din această încleștare. „Caramelele” speră să nu se mai afle în ipostaza în care trebuie să se lupte pentru evitarea retrogradării până în ultima etapă.
Veți putea urmări partida la Prima Sport 2.
RB Leipzig vs. Borussia Monchengladbach (Bundesliga, sâmbătă, 9 noiembrie, 19:30): Gazdele au suferit recent prima înfrângere din acest campionat
În ciuda faptului că au pierdut etapa trecută cu Borussia Dortmund, scor 1-2, jucătorii lui Marco Rose au rămas la 3 puncte în spatele bavarezilor.
De cealaltă parte, cu o victorie, echipa pregătită de Gerardo Seoane ar putea urca pe loc european.
În România, duelul nu se va transmite la TV.
Brighton vs. Manchester City (Premier League, sâmbătă, 9 noiembrie, 19:30): Serie neagră pentru „cetățeni”
Partida cu Southampton din 26 octombrie, câștigată cu 1-0, a fost și ultima, pentru că au urmat trei înfrângeri la rând, la fiecare meci încasând minim 2 goluri.
Nici „pescărușii” nu sunt mai presus, aceștia pierzând două meciuri la rând, iar ultima victorie se datează din 19 octombrie, când elevii lui Fabian Hurzeler triumfau pe Saint James’ Park în fața lui Newcastle, scor 1-0.
Fun fact: Ambele meciuri pierdute de Brighton au fost cu Liverpool. Primul meci a fost în Cupa Ligii Angliei și s-a terminat 2-3 după un final absolut nebun, iar al doilea duel a fost în campionat, acesta terminându-se 1-2.
Digi Sport 2 și Prima Sport 2 sunt posturile ce vor difuza acest meci
Juventus vs. Torino (Serie A, sâmbătă, 9 noiembrie, 21:45): Un derby local ce promite mult spectacol
Orașul Torino va fi luat cu asalt de fanii celor două echipe, deoarece va fi mare meci în oraș.
Oaspeții vor înfrunta echipa care nu are nicio înfrângere până acum în această ediție de campionat. Atunci când derby-ul s-a jucat pe terenul „bătrânei doamne”, de fiecare dată au fost multe goluri. Așteptăm și ca de această dată să vedem multe faze de poartă.
Duelul va fi pe Digi Sport 3 și Prima Sport 3.
Liverpool vs. Aston Villa (Premier League, sâmbătă, 9 noiembrie, 22:00): Arne Slot, antrenorul momentului
După ce în meciul cu Brighton din etapa trecută a înregistrat a 100-a victorie în campionat din situația în care era condusă, Arne Slot a reușit să-i readucă pe „cormorani” la cel mai bun nivel, înregistrând doar o înfrângere în acest sezon până acum.
În Liga Campionilor, aceștia au punctaj maxim după 4 meciuri disputate împotriva următoarelor formații:
- AC Milan: 3-1 (deplasare, 17 septembrie, etapa 1);
- Bologna: 2-0 (acasă, 2 octombrie, etapa 2);
- RB Leipzig: 1-0 (deplasare, 23 octombrie, etapa 3);
- Bayer Leverkusen: 4-0 (acasă, 5 noiembrie, etapa 4).
Echipa antrenată de Unai Emery nu prea a mai câștigat meciuri. Dacă la un moment dat, Aston Villa părea aproape de neînvins, iată că aceștia au suferit 3 înfrângeri în ultimele 3 meciuri cu:
- Crystal Palace: 1-2 (EFL Cup, „optimi”, acasă, 30 octombrie);
- Tottenham: 1-4 (Premier League, etapa 10, deplasare, 3 noiembrie);
- Club Brugge: 0-1 (UCL, etapa 4, deplasare, 6 noiembrie).
Va fi un meci pe cinste!
Duelul va putea fi văzut pe Digi Sport 2, Digi 4K și Prima Sport 2.
Nice vs. Lille (Ligue 1, duminică, 10 noiembrie, 16:00): Bătălie pentru pozițiile de Champions League
Fiind distanțate de doar 2 puncte, cele două formații atacă top 3, pentru a prinde un loc ce trimite direct în faza principală din UEFA Champions League. Cine câștigă acest duel va pune presiune pe AS Monaco, care nu a mai câștigat de 3 etape.
Manchester United vs. Leicester (Premier League, duminică, 10 noiembrie, 16:00): Primul meci pentru „diavolii roșii” cu noul antrenor
În urma plecării lui Erik ten Hag, i-a luat locul lui Ruben Amorim, având ca obiectiv ocuparea unui loc european la finalul sezonului.
Am văzut împreună de ce este în stare portughezul în vârstă de 39 de ani, ce a învins-o miraculos pe Manchester City (câștigătoare UCL în sezonul 2022/23) cu scorul de 4-1. În urma acestei mari victorii, fanii „diavolilor roșii” au fost în delir, așteptându-se la o prestație la fel de bună și la formația de pe Old Trafford.
Acest meci va fi pe canalele Digi Sport 3 și Prima Sport 3.
Stuttgart vs. Eintracht Frankfurt (Bundesliga, duminică, 10 noiembrie, 18:30): Gazdele sunt favorite, în ciuda poziției din clasament
Stuttgart pare favorită, conform caselor de pariuri, deoarece a învins-o pe adversara sa din acest meci în ambele partide din stagiunea trecută.
De fiecare dată au fost foarte multe goluri în meciurile disputate între cele două cluburi.
Digi Sport 2 și Prima Sport 5 sunt canalele care vor transmite acest meci.
Chelsea vs. Arsenal – London Derby (Premier League, duminică, 10 noiembrie, 18:30): „Tunarii” au nevoie de victorie ca de aer
După ce au pierdut cu „coțofenele” în ultima etapă din PL, scor 0-1, echipa dirijată de Mikel Arteta vrea să revină în top 4 și să continue lupta la titlu.
Pentru asta, trebuie să o învingă pe formația lui Enzo Maresca, care pare de neoprit. Este pe locul 4 după 10 meciuri jucate, la egalitate de puncte cu rivala și adversara ei din acest meci.
Va fi un derby încins, deoarece, cine va câștiga acest meci, va putea urca la coada podiumului, în cazul în care Nottingham Forest nu câștigă cu Newcastle.
Derby-ul va putea fi văzut la Digi Sport 1, Digi 4K și Prima Sport 1.
„U” Cluj vs. FCSB (Superliga României, duminică, 10 noiembrie, 21:00): Campioana României vine după marele succes din UEL
Joi, 7 noiembrie, FCSB a învins-o pe Midtjylland în etapa 4 din noul format al Europa League, scor 2-0 și a urcat pe locul 8, ultimul ce trimite direct în „optimile” Europa League.
„Roș-albaștrii” nu au reușit să-i învingă niciodată pe „studenți” de când aceștia au revenit pe prima scenă a fotbalului românesc. Mai mult de atât, „U” Cluj a reușit să o învingă pe FCSB pe 31 octombrie 2022, cu scorul de 2-1.
Inter vs. Napoli (Serie A, duminică, 10 noiembrie, 21:45): Cine câștigă acest meci va fi lider la finalul acestei runde
Dacă jucătorii pregătiți de Antonio Conte nu ar fi suferit înfrângerea usturătoare cu Atalanta de etapa trecută la scor de neprezentare, aceștia nu ar fi trebuit să se sperie de „nerazzuri”, care sunt doar la un punct în spatele celor de la Napoli.
Gazdele nu au mai pierdut din 22 septembrie, de la un Derby della Madonina pierdut cu 1-2. Ne așteptăm la un spectacol fotbalistic de zile mari!
Meciul va fi transmis de Digi Sport 3 și Prima Sport 3.

