Intern

Primii fotbaliști care vor veni la FCSB în vară

FCSB trebuie să se pregătească bine pentru următorul sezon, mai ales că strategia clubului va fi aceeași, de a-și promova tineri fotbaliști, însă vor fi aduși și câțiva jucători cu experiență.

Primii fotbaliști care vin la FCSB

FCSB va beneficia de reveniri importante la echipă, după cum urmează:

  • Cristi Dumitru – a fost unul dintre fotbaliștii care au contribuit la rezultatele bune ale piteștenilor din acest an, fotbalistul care poate juca atât atacant central, cât și în banda stângă, unde pare a da cel mai bun randament, bifând 23 de apariții pentru FC Argeș, trei goluri și un assist.
  • Ovidiu Horșia –  al doilea fotbalist care va ajunge la baza din Berceni la finele sezonului vine după un an în care a jucat sub formă de împrumut în Liga 1, la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul de bandă dreaptă de 22 de ani, deja un jucător obișnuit cu prima divizie, unde a jucat inclusiv pentru FCSB, dar și în tricoul celor de la Poli Iași, a bifat 23 de apariții pentru medieșeni în actuala campanie, reușind două goluri și trei assist-uri.
  • Ianis Stoica – mijlocaș de bandă de 18 ani, a fost împrumutat în această stagiune în Liga 2, la CSM Slatina, formație care a retrogradat. Deși echipa nu a avut rezultatele dorite, Ianis Stoica nu a lăsat o impresie negativă. Fotbalistul care aparține de FCSB a evoluat în 24 de jocuri și a reușit șapte goluri și cinci pase decisive. Ianis Stoica este cel mai tânăr debutant din istoria clubului ”roș-albastru”, evoluând în premieră la FCSB în octombrie 2017, la doar 14 ani, 10 luni și 23 de zile, într-o partidă cu Sănătatea Cluj din Cupa României, în care a și marcat.
  • Răzvan Ducan și Ștefan Cană – vor reveni, însă nu e clar dacă vor fi păstrați pentru următorul sezon

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura