Intern

Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre cel mai negru scenariu de la Dinamo: “Sperăm ca acest lucru să nu se întâmple”

Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre cel mai negru scenariu de la Dinamo, în care echipa să intre în faliment, însă a recunoscut că speră să nu fie lăsat clubul să ajungă într-un astfel de moment.

Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre cel mai negru scenariu de la Dinamo

„Ne dorim ca acest proiect să aibă succes, ne dorim binele lui Dinamo, ne dorim ca fanii să fie alături de noi. Orice e posibil, dar la Dinamo e un lucru special, în inima multor oameni și sperăm să nu se întâmple acest lucru.

Pe 26 iulie a fost ultima dată când am vorbit cu un posibil investitor și i-am pus la dispoziție toate aceste acte, care au fost pregătite.

Situația e una delicată, ne descurcăm, dar avem nevoie de un finanțator. Se acumulează datorii, pentru că suntem lipsiți de aportul foarte important al drepturilor de televiziune, pe care le primeam în prima ligă.

Am făcut multe demersuri înainte de a avea un administrator special, apoi Vlad era entuziasmat, dar am înțeles că s-au mai schimbat lucrurile, pentru că acolo se schimbă gazonul”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu, la TV DigiSport.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de mine pe fanatik.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura