Ștefan Radu a ajuns la meciul cu numărul 401 în tricoul lui Lazio și a oferit o primă reacție după ce a egalat recordul all-time al apariților în tricoul lui Lazio, record deținut de Giuseppe Favalli. Evident, în etapa următoare, fundașul român va intra de tot în istoria clubului, ceea ce e un lucru impresionant.

Ce a spus Ștefan Radu după ce a egalat recordul de apariții la Lazio
„Am egalat recordul? Nu credeam că voi ajunge la aceste cifre! Am luat-o pas cu pas. Au trecut 13 ani de când joc aici și uite că o fac în continuare.
Sunt puțin mai bătrân, dar mai am benzină, mai pot duce meciuri în picioare. Fiecare partidă a fost specială pentru mine, fiecare a fost plină de emoții și povești.
Îmi amintesc fiecare din cele 401 meciuri. Dar dacă ar fi să aleg unul, acela ar fi finala Cupei Italiei din 2013 (n.r Lazio a învins Roma cu 1-0)”, a fost reacția lui Ștefan Radu, la finalul partidei cu Udinese, câștigată de Lazio cu 1-0.
- 2008 este anul în care Ștefan Radu a semnat cu Lazio Roma
- 34 de ani a împlinit Ștefan Radu pe 22 octombrie
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

