Imediat după victoria obținută în ultima etapă de Real Madrid, 2-1, cu Rayo Vallecano, Carlo Ancelotti a anunțat primul transfer al „Galacticilor” pentru sezonul viitor.
Real Madrid a confirmat primul transfer pentru sezonul viitor
Tehnicianul italian a confirmat că Fran Garcia (23 de ani), jucător la Rayo, va face parte din lotul grupării sale din stagiunea următoare.
„Așa cum am spus deja, Fran Garcia va fi alături de noi în sezonul viitor. Este un profil de fotbalist care corespunde cu ceea ce ne dorim, cu multă energie”, a spus Carlo Ancelotti, citat de Footmercato.
„Galacticii” vor plăti 10 milioane de euro, însă după finalizarea afacerii, jumătate din sumă se va întoarce la campioana Spaniei, asta datorită faptului că trupa lui Ancelotti și-a păstrat 50 la sută din drepturile federative ale jucătorului.
Transferul lui Garcia vine în contextul în care evoluțiile lui Ferland Mendy au fost neconvingătoare, iar francezul ar putea să fie pus pe lista de transferuri în vară.
Pe lângă fotbalistul din Hexagon, „Galacticii” îl mai au pe David Alaba, care și-a făcut un nume ca fundaș stânga la Bayern Munchen, pe Nacho, jucător polivalent care poate evolua pe orice post din defensivă, dar și pe Eduardo Camavinga, folosit în dese rânduri de Ancelotti în banda stângă în acest sezon.
Fran Garcia a fost crescut de Real Madrid
Aducerea lui Fran Garcia nu este deloc surprinzătoare, în contextul în care jucătorul a fost crescut de „Galactici”.
De altfel, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul actual al formației „Blanco”, Dani Carvajal, a avut un traseu asemănător cu cel al lui Garcia.
Carvajal a fost nevoit să-și dovedească valoarea la o altă echipă, în Bundesliga, la Bayer Leverkusen, mai exact, înainte de a fi răscumpărat de Real și a primi o șansă pe Santiago Bernabeu.
- 37 de meciuri, două goluri și 3 pase decisive a reușit Fran Garcia pentru Rayo în acest sezon.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

