La Liga

Real Madrid, interesată de transferul unui fotbalist din Premier League: ”A fost o conversație”

Mijlocașul celor de la Newcastle United, Bruno Guimaraes (24 de ani), a recunoscut că au existat anumite discuții cu oficialii celor de la Real Madrid, dar nimic mai mult.

Campioana Europei și-ar fi dorit încă un fotbalist valoros la mijlocul terenului, așa că s-a orientat către brazilianul celor de la ”The Magpies”.

Bruno Guimaraes, urmărit de Real Madrid

Bruno Guimarares a afirmat că au fost anumite contacte cu gruparea madrilenă, însă lucrurile nu au avansat și nu are niciun regret față de acest lucru.

Sud-americanul a declarat că se simte foarte bine la Newcastle și nu are de gând să plece prea curând. Guimaraes a fost achiziționat în iarna acestui an, de la Lyon, în schimbul a 42 de milioane de euro.

În vara aceasta, Real Madrid s-a gândit că brazilianul nu se simte prea confortabil la Newcastle și l-a întrebat dacă cumva este interesat să schimbe peisajul.

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Guimaraes a rămas om de bază la Newcastle. Acesta a marcat o dublă în ultima etapă disputată în Premier League, în victoria cu 5-1 în fața celor de la Brentford.

”Mă simt ca acasă aici. Real Madrid este cel mai mare club din lume. Este minunat. A fost doar o conversație, nu a fost nimic mai mult. Nu m-am îndoit niciodată de acest proiect. Am crezut de la început.

Întotdeauna mi-am dorit să joc în Premier League și mă bucur de acest lucru. Suporterii mă iubesc și eu îi apreciez. Nu glumesc, mă simt ca acasă aici. Trebuie să mergem mai departe”, a declarat Bruno Guimaraes după meciul cu Brentford.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura