Special

Rezumatul weekend-ului: Arsenal urcă pe primul loc!

Continuăm seria “Rezumatul weekend-ului”. Rezumatele apar în fiecare luni și prezintă pe scurt evenimentele importante din weekend-ul precedent.

România

CSU Craiova se încurcă pe propriul teren cu Poli Iași. „Oltenii” au condus la pauză cu scorul de 2-0 după reușitele lui Mitriță și Roguljic. Alin Roman a marcat două goluri și a egalat situația pe tabelă. În minutul 99, Markovic a marcat golul care putea aduce victoria Craiovei, dar reușita a fost anulată de VAR. FCSB a câștigat categoric partida cu Hermannstadt cu scorul de 3-0. Darius Olaru a devenit cel mai bun marcator din acest sezon de SuperLiga cu 10 reușite în primele 20 de etape.

Oțelul Galați câștigă cu 0-1 pe Cluj Arena și oprește seria de 4 victorii consecutive pentru Universitatea Cluj.

Italia

AC Milan rămâne în cursa pentru titlu după victoria la scor de neprezentare cu Monza, 3-0. Răzvan Marin a fost titular pentru Empoli în înfrângerea cu 1-0 în fața lui Torino. Empoli a avut 2 goluri anulate de var. Napoli învinge Cagliari cu scorul de 2-1 și lupta pentru ultimul loc de Champions League devine mai strânsă între napoletani, AS Roma, Fiorentina și Bologna.

Bologna învinge AS Roma cu 2-0, și în acest moment Bologna ocupă ultima poziție de Champions League. Fiorentina profită de înfrângerea lui AS Roma și urcă pe locul 6, loc de Conference League. Fiorentina a învins în această etapă Verona cu scorul de 1-0. Verona a avut un penalty ratat în startul partidei, dar Fiorentina a reușit să revină și să controleze meciul, ca în final, în minutul 78, să marcheze golul victoriei.

Anglia

Manchester City pierde iar puncte importante în lupta pentru titlu. Formația antrenată de Pep Guardiola a remizat pe propriul teren contra celor de la Crystal Palace, după ce a condus cu 2-0. Everton învinge Burnley cu 0-2 și continuă să recupereze punctele pierdute după penalizare. În schimb, Burnley, se afundă și mai mult în Premier League. La fel ca și săptămâna trecută, avem și o veste tristă. În meciul dintre Bournemouth și Luton Town, căpitanul lui Luton, Tom Lockyer s-a prăbușit pe teren în minutul 65. Lockyer a suferit o intervenție chirurgicală la inimă, după ce în finala playoff-ului de promovare în Premier League a căzut pe teren, suferin un stop cardiac. Pe această cale dorim să îi transmitem sănătate lui Tom Lockyer! Meciul a fost abandonat la scorul de 1-1. Sheffield rămâne ultima în clasament și cu speranțe mici pentru salvarea de la retrogradare după înfrângerea 2-0 cu Chelsea. Newcastle câștigă cu Fulham. Este prima victorie pentru Newcastle după 3 înfrângeri consecutive în toate competițiile.

După un meci controlat și dominat în totalitate de Arsenal, trupa lui Mikel Arteta câștigă 3 puncte valoroase în fața lui Brighton pe propriul teren. după victoria cu 2-0, Arsenal rămâne neînvinsă în acest sezon pe Emirates. Manchester United reușește să nu primească gol în meciul cu Liverpool și obține un punct pe Anfield. În urma acestei etape, Arsenal revine pe primul loc în Premier League, cu un punct mai mult decât Liverpool și Aston Villa.

Spania

Barcelona continuă forma slabă pe care o parcurge și reușește doar un egal cu Valencia, scor 1-1.  Atletico Madrid pierde un punct în duelul din clasament cu Barcelona, după înfrângerea de la Bilbao, 2-0.

Au fost două remize „albe” în meciurile dintre Real Sociedad și Real Betis, respectiv Almeria și Mallorca. Celta Vigo a câștigat la limită cu Granada, scor 1-0. Căpitanul gazdelor, Iago Aspas a văzut cartonașul roșu în minutul 80 și va rata partida contra celor de la Villarreal. Sevilla rămâne în pericol de retrogradare după ce pierde încă un meci, în fața celor de la Getafe, cu un scor dur, 0-3, pe Ramon Sanchez Pizjuan.

Germania

Borussia Dortmund pierde puncte pe terenul lui Augsburg, unde reușește doar un egal, 1-1. Union Berlin confirmă sezonul dezastruos pe care îl are și pierde cu 3-0 în fața lui Bochum, care se distanțează de locurile retrogradabile. Wolfsburg câștigă cu greu pe terenul lui Darmstadt, cu 0-1, jucând cu un om în minus din minutul 27 când fundașul central Lacroix a fost trimis la cabine. Heidenheim se apropie de mijlocul clasamentului după ce reușește să o învingă cu 0-1 pe Mainz, echipă care nu a mai câștigat de la începutul lunii noiembrie.

Bayer Leverkusen învinge fără drept de apel Frankfurt, cu 3-0. Astfel, Leverkusen rămâne neînvinsă în acest sezon și continuă drumul către titlu. Bayern Munchen nu cedează în lupta la titlu și învinge revelația sezonului, Stuttgard. Bavarezii sunt la 4 puncte în spatele formației antrenate de Xabi Alonso, dar cu un meci mai puțin jucat. Freiburg urcă pe locul 6, loc de Conference League, după ce învinge Koln cu 2-0.

Franța

Le Havre reușește să învingă echipa de pe locul secund, Nice, cu scorul de 3-1, într-un meci în care ambele echipe au primit câte un cartonaș roșu. Lens continuă ascensiunea în clasament și cursa pentru locurile de Champions League după victoria 2-0 pe propriul teren contra celor de la Reims. Surpriza campionatului, Brest, continuă să impresioneze și învinge Nantes cu 0-2. După acest rezultat, Brest, își consolidează locul 4 în Ligue 1. Locul 4 din Franța o poate duce pe micuța echipă în playoff-ul Champions League.

Metz, echipa antrenată de Laszlo Boloni, a pierdut 0-1 cu Montpellier. Golul oaspeților a venit în minutul 9, iar restul meciului Metz a căutat un gol egalizator care nu a mai venit. Toulouse nu a mai câștigat în campionat de pe 1 octombrie, chiar de la meciul contra lui Metz. Toulouse nu a reușit nici acum să obțină cele 3 puncte și a remizat, 0-0, contra lui Rennes. Lorient pierde cu Strasbourg, 1-2, și se clasează pe penultimul loc după victoria lui Lyon. Marseille nu a avut probleme cu Clermont și în urma victoriei ajunge pe loc de Conference League.

Meciuri importante în weekend-ul următor:

  • Sâmbătă, ora 19:30: Liverpool-Arsenal
  • Sâmbătă, ora 21:45: As Roma-Napoli
  • Duminică, ora 15:00: Wolves-Chelsea

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura