Intern

Risto Radunovic, după ce Gigi Becali a anunțat că va merge în cantonamentul FCSB-ului. ”Cel mai important meci din an”

Fundașul stânga al roș-albaștrilor, care consideră partida cu ”marinarii” una vitală în lupta pentru titlul de campioană, nu se teme de vizita pe care Gigi Becali (64 de ani) a anunțat-o în cantonamentul echipei.

Risto Radunovic, după ce Gigi Becali a anunțat că va merge în cantonamentul FCSB-ului

”Avem meci cu Farul, cel mai important din acest an și trebuie gestionat așa cum trebuie. Nu este decisiv, dar pentru noi e foarte, foarte, foarte important.

Dacă nu câștigăm vom mai avea foarte puține șanse la titlu. Suntem focusați”, a spus Radunovic, prezent azi la o acțiune caritabilă.

Risto Radunovic, după ce Gigi Becali a spus că va merge în cantonament

Muntenegreanul nu se sperie de criticile lui Becali, dar este convins că el și colegii săi nu vor mai repeta evoluția slabă din prima repriză a partidei din Gruia.

În plus, Radunovic este convins că FCSB poate câștiga titlul la finalul acestei stagiuni și spune și care ar fi atuul roș-albaștrilor.

”Și noi am zis că prima repriză nu a fost bună, dar în partea a doua am jucat mai bine, nu am pierdut meciul, ceea ce reprezintă pentru noi model și motivație pentru meciul următor. Orice sfat sau încurajare din partea patronului sunt primite bine de noi.

Vom da toți pentru unul și unul pentru toți. Simt că putem câștiga titlul, mai ales că avem și o galerie frumoasă”, a mai spus Radunovic.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura