Tot în grupa E, acolo unde se mai află România și Ucraina, Slovacia a produs prima surpriză majoră de la acest turneu final.
Belgia vs. Slovacia 0-1: Slovacii aruncă grupa României în aer
După ce România a învins Ucraina, scor 3-0, a venit acest meci care ne-a adus cea mai mare surpriză de la acest Campionat European de până acum.
Singurul gol din această partidă a fost marcat în minutul 7 de Ivan Schranz, atacantul Slaviei Praga. Belgienii au avut două goluri anulate, ambele în repriza secundă, ambele reușite fiind ale lui Romelu Lukaku.
În acest moment, clasamentul grupei E arată astfel:
- România – 3 puncte (golaveraj +3)
- Slovacia – 3 puncte (golaveraj +1)
- Belgia – 0 puncte (golaveraj -1)
- Ucraina – 0 puncte (golaveraj -3)

