Marți și miercuri, pe 7 și 8 aprilie, s-au disputat partidele din prima manșă a sferturilor de finală UCL. Chiar dacă nu s-au marcat mai mult de 3 goluri pe meci, duelurile au fost destul de echilibrate și avem speranțe că vom vedea mai mult fotbal în meciurile de săptămâna viitoare.
Ateltico își ia revanșa în fața „catalanilor”
Formația pregătită de Diego Simeone nu a fost afectată de înfrângerea din campionat contra celor de la Barcelona din weekend, 1-2. Astfel, după ocaziile venite în valuri din partea băieților lui Hansi Flick, a urmat punctul culminant al primei reprize. În minutul 44, Istvan Kovacs a fost chemat la marginea terenelui pentru a revedea faza și a decide dacă îi acordă cartonaș roșu sau nu lui Pau Cubarsi. Lucru care s-a și întâmplat, Barcelona jucând tot restul partidei în 10 oameni.
Julian Alvarez a marcat superb din lovitură liberă, așa că echipa de pe Estadio Metropolitano a intrat la vestiare cu avantaj minim pe tabelă. Fanii clubului de pe Camp Nou au sperat la o nouă remontada, așa cum s-a întâmplat și la meciul de sâmbătă.
Chiar dacă Barcelona a avut mai multe șuturi pe poartă în partea a doua, oaspeții au înscris la singurul șut pe poartă din repriza secundă, prin suedezul Sorloth, iar Atletico câștigă al doilea meci contra Barcelonei din cele 5 jucate până acum în acest sezon, de data aceasta cu 2-0.
Fun fact: Victoriile celor de la Atletico din acest sezon contra formației catalene au fost la 0!
Un ochi râde, altul plânge
Madridul a fost împărțit în două emisfere și de această dată. Dacă mai devreme am vorbit despre o victorie a celor de la Altetico, cealaltă echipă importantă din capitala Spaniei, Real, a pierdut împotriva supercampioanei Germaniei, Bayern Munchen. Bavarezii nu au mai pierdut din 24 ianuarie, atunci când Augsburg i-a adus prima înfrângere din campionat de până acum, din acest sezon.
Golurile din acest meci au fost înscrise de Luis Diaz (41′) și Harry Kane (46′), iar Kylian Mbappe a dat golul de onoare pentru „galactici”, în minutul 74.
Fun fact: Real Madrid a pierdut acest duel cu același scor cu care a fost învinsă și de Mallorca în weekend, 1-2!
Aceeași vorbă se poate aplica și în cazul echipelor englezești rămase în Liga Campionilor, Arsenal și Liverpool. Marți, „tunarii” au învins-o pe Sporting în ultimele minute, grație reușitei lui Kai Havertz, intrat în minutul 70. De cealaltă parte, tot în deplasare, campioana Angliei a suferit o înfrângere categorică la Paris contra reginei Europei, PSG, scor 0-2.
Echipa antrenată de Arne Slot a avut 3 șuturi la poartă tot meciul, iar pe poartă niciunul, în timp ce jucătorii pregătiți de Luis Enrique au avut de 6 ori mai multe șuturi decât clubul de pe Anfield. Asta o pune într-o poziție complicată pe Liverpool, care nu a mai câștigat în deplasare din 6 martie, atunci când o învingea „optimile” FA Cup pe Wolves, scor 3-1.
Programul meciurilor retur din UEFA Champions League
Marți, 14 aprilie, 22:00
- Atletico Madrid vs. Barcelona (scorul din meciul tur: 2-0);
- Liverpool vs. PSG (scorul din meciul tur: 0-2).
Miercuri, 15 aprilie, 22:00
- Arsenal vs. Sporting (scorul din meciul tur: 1-0);
- Bayern Munchen vs. Real Madrid (scorul din meciul tur: 2-1).

