Bundesliga

Șansele lui Bayern Munchen să cucerească trofeul Champions League

Bayern Munchen a fost prima echipă din granzii Europei care a reluat fotbalul, iar trupa lui Hansi Flick a mers precum un ceas elvețian, adică fără greșeală.

Imediat după câștigarea Bundesligii, gigantul bavarez s-a impus și în finala Cupei Germaniei, 4-2 cu Bayer Leverkusen, iar acum se concentrează doar pe UEFA Champions League, competiție care va avea loc la jumătatea lunii august.

Ce șanse are Bayern Munchen să cucerească trofeul Champions League

Bayern Munchen a avut un sezon excepțional, chiar dacă l-a început mai greu. Odată cu reluarea fotbalului în Germania, trupa lui Hansi Flick nu a avut parte de greutăți și a reușit să termine la 13 puncte distanță de rivalii de la Borussia Dortmund, ocupanta locului doi, după care a câștigat și finala Cupei Germaniei.

Acum, bavarezii se pot pregăti în liniște pentru reluarea Champions League, unde sunt ca și calificați în sferturile de finală, după ce în prima manșă a „optimilor” s-au impus cu 3-0 în fața lui Chelsea.

Campioana Germaniei vânează a doua triplă din istorie, după performanța reușită în sezonul 2012-2013, când au câștigat absolut tot ce se poate, inclusiv o finală Champions League 100% nemțească cu Borussia Dortmund, 2-1.

Jucătorii lui Bayern Munchen. Sursă foto: gds.ro
Jucătorii lui Bayern Munchen. Sursă foto: gds.ro

Atuul lui Bayern Munchen

Atuul lui Bayern Munchen pare a fi chiar Hansi Flick, antrenorul de avarie găsit de bavarezi pe data de 6 noiembrie 2019, atunci când l-a înlocuit pe Niko Kovac, care a fost demis și care scăpase de sub control vestiarul punându-și mai multe staruri „în cap”, printre care Thomas Muller, cel mai bun pasator al sezonului din Bundesliga.

Flick are un record impresionant. În total, Hansi Flick, de când a preluat echipa, are 29 de victorii, un egal și două înfrângeri.

Totuși, bavarezii au fost extrași într-o ramură dificilă a Champions League, unde pot să dea peste adversari precum Barcelona, Juventus, Manchester City sau Real Madrid, dar nimic nu este imposibil, mai ales că și Bayern are o echipă puternică.

  • 55 de ani a împlinit Hansi Flick pe 24 februarie

Jucătorii care pot face diferența

Robert Lewandowski rămâne cel mai bun jucător al echipei, cu 51 de goluri în acest sezon, dar căruia i se alătură și Thomas Muller, care i-a bătut recordul de assist-uri în Bundesliga lui Kevin De Bruyne și Serge Gnabry, al doilea cel mai bun marcator al echipei în competițiile europene.

Un alt plus al bavarezilor poate fi și Jerome Boateng, care a părut mult mai sigur pe el de la reluarea campionatului.

Alphonso Davies este revelația lui Bayern Munchen din acest sezon și poate fi oricând un element surpriză al campioanei Germaniei, și de ce nu împreună și cu puștiul olandez Joshua Zirkzee.

Concluzie

Bayern Munchen mereu este cu ochii pe trofeu și se poate lua la trântă cu orice adversar. Consider că pauza pe care o au jucătorii lui Hansi Flick este un avantaj major, pe lângă factorul psihologic.

Va fi interesant de văzut până unde o să ajungă campioana Germaniei în Champions League și de ce nu, să fie chiar ea câștigătoarea acestui sezon.

Îți recomand articolul despre data la care Jurgen Klopp a spus că va pleca de la Liverpool.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: