Special

Se pregătește marea lovitură: transferul lui Mo Salah!

Mohamed Salah (32 de ani) are viitorul din ce în ce mai nesigur la Liverpool, unde, odată cu startul perioadei de mercato a iernii, a intrat în ultimele 6 luni de contract.

Asta înseamnă că poate negocia cu orice echipă dorește, iar cu cea de care aparține n-a ajuns la un numitor comun nici până acum. Mai multe echipe sunt gata să profite, iar una dintre ele este Al-Hilal.

Al-Hilal vrea să îl transfere pe Mohamed Salah

Jurnalistul Ekrem Konur, colaborator CaughtOffside cu 236.000 de urmăritori pe Twitter, a anunțat joi că Salah este dorit cu insistență de Al-Hilal. Campioana din Arabia Saudită are buget nelimitat și vrea să îl ia pe egiptean în locul lui Neymar, una dintre cele mai mari țepe din istoria fotbalului.

După ce Al-Hilal a plătit în august 2023 90 de milioane de euro către PSG și i-a dat lui Neymar unul dintre cele mai mari salarii din lume, campioana n-a beneficiat decât de 7 meciuri din partea lui.

De partea cealaltă, Salah nu are probleme cu accidentările și are, în general, o reputație de jucător mult mai disciplinat față de Neymar.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura