Special

Sergio Ramos s-ar fi decis și va refuza o nouă echipă! Pretențiile spaniolului, considerate prea mari

Liber de contract, Sergio Ramos (37 de ani) ar fi fost tentat să semneze cu Galatasaray, pentru a-și continua cariera în fotbalul european.

Sergio Ramos s-ar fi decis și va refuza o nouă echipă

Legendarul fotbalist spaniol nu a fost convins însă de oferta finală prezentată de Galatasaray, chiar dacă negocierile dintre cele două părți erau destul de avansate.

Turcii au fost optimiști că îl vor convinge pe Ramos să semneze contractul, însă, în ultimele ore, negocierile au stagnat, iar mutarea este aproape să pice.

Deși s-a vorbit că Galatasaray îi oferă lui Ramos 10 milioane de euro pe sezon, la care se mai adaugă bonusurile, ultima ofertă a turcilor ar fi, de fapt, de doar șase milioane de euro plus bonusuri și opțiune de prelungire cu încă un sezon, iar propunerea nu ar fi deloc pe gustul legendarului fundaș, care și-ar fi dorit să încaseze 15 milioane de euro pe sezon.

Dacă Sergio Ramos nu va da cât mai curând un răspuns, conform AS.com, turcii se vor reorienta către un fundaș din Premier League.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura