La Liga

Spaniolii anunță că Mbappe și-a ales numărul la Real Madrid

Campioana Franței încă nu l-a convins pe atacant să plece vara aceasta, dar nu renunță. În acest sens, Nasser Al-Khelaifi (49 de ani) este pregătit să aibă o nouă discuție cu Mbappe, de această dată față în față. 

Presa din Spania scrie că soarta lui Mbappe se va decide pe finalul acestei perioade de MERCATO, când Real Madrid ar putea da „atacul final”.

Totuși, sunt multe voci care susțin că Florentino Perez va mai aștepta încă un an pentru a perfecta transferul mult dorit și că mutarea ar urma să se facă în vara lui 2024.

Chiar și așa, atacantul francez este deja în contact cu oficialii de la Real Madrid, cărora le-a transmis că și-a ales numărul, scriu cei de la Football Transfers, care citează presa din Spania.

Spre surprinderea tuturor, numărul ales de Kylian Mbappe nu este 7, cel purtat de idolul său, Cristiano Ronaldo, la gruparea de pe Bernabeu.

Sursa citată scrie că Mbappe vrea să „moștenească” tricoul cu numărul 10 de la Luka Modric, care va pleca de la Real Madrid în vara viitoare, când îi va expira contractul.

„Dacă Mbappe va semna în vara aceasta cu Real Madrid, el va lua numărul 9, pe care l-a avut Benzema, și îl va schimba cu 10 în vara viitoare. Nu doar Mbappe își dorește numărul 10, ci mai ales Adidas, producătorul de echipament al celor de la Real Madrid.”, mai scriu spaniolii.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
https://www.youtube.com/watch?v=HqeVluGzj74
Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura