Steven Gerrard a criticat toată echipa după ultimul meci al lui Rangers, terminat la egalitate cu Hamilton, 1-1. Ianis Hagi a fost titular și a fost schimbat în minutul 78, cu 2 minute înainte ca Rangers să deschidă scorul după un autogol.
Din păcate pentru echipa lui „Stevie G”, Hamilton a egalat în prelungirile meciului, mai exact în minutul 90+4 prin Ross Callachan.
Ce a spus Gerrard după meci
„Sunt dezamăgit de prestația echipei. Ca să fiu sincer, ar trebui să fiu mulțumit că am luat un punct din meciul ăsta, pentru că nu meritam nimic. Felicitări celor de la Hamilton, au reușit să ne oprească din a ne face jocul nostru, ne-au dat mari bătăi de cap.
Jucătorii mei au fost fantastici până azi. Merită toate felicitările pentru parcursul din acest sezon, dar azi nu pot evidenția nimic la ei. N-am cum, pur și simplu, aș fi fals dacă aș scoate ceva pozitiv din prestația de astăzi.
Singurul motiv pentru care am reușit să conducem pe tabelă a fost portarul nostru. A fost foarte ocupat astăzi. A avut unul dintre cele mai grele meciuri ale sezonului. El ne-a ținut în meci.
Nu am fost suficient de buni. Trebuie să fim mai buni de atât. Trebuie să mă uit și la mine, poate am lăsat prea mulți jucători de calitate și cu personalitate pe bancă, am arătat mult mai bine după ce am făcut schimbările, așa că trebuie să văd și ce decizii greșite am luat eu în alcătuirea echipei de start”, a declarat Steven Gerrard pentru Glasgow Live.
- 1 este locul pe care Rangers îl ocupă în campionatul Scoției
Îți recomand articolul despre echipa teribilă a lui Werder Bremen din 2008-2009.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

