Special

Știm semifinalele FA Cup, Real Madrid face o nouă remontada, iar play-off-ul Superligii este mai încins ca niciodată – principalele evenimente ale weekendului 28-31 martie

Pauza dedicată echipelor naționale a luat sfârșit, astfel că am putut vedea din nou echipele de club la treabă. Acestea ne-au oferit mult spectacol și răsturnări de situație, ca de obicei.

În acest articol veți afla la ce diferență de scor a câștigat Barcelona în fața rivalei sale din oraș, Girona, dar și ce s-a întâmplat în „Eternul Derby”, disputat între Dinamo și FCSB.

Aflați, în cele ce urmează, cele mai importante evenimente ale weekendului ce s-a încheiat.

„Câinii roșii” rămân fără victorie în duelurile din acest sezon cu FCSB

Dinamo a fost cea care a condus meciul, în minutul 24, prin Perica. Această bucurie a formației gazdă nu a ținut mult, pentru că la 20 de minute după prima reușită a derby-ului, Miculescu a restabilit egalitatea. Ulterior, acesta a primit un cartonaș galben, pentru un gest obscen făcut în fața peluzei dinamoviste.

Golul victorios a fost marcat de Baba Alhassan, în minutul 85. Reușita a fost una superbă, iar aceasta poate fi văzută aici. Scorul final din derby a fost 1-2, iar „roș-albaștrii” sunt la egalitate de puncte cu liderul CSU Craiova.

Nottingham Forest se califică dramatic în semifinalele Cupei Angliei

În sferturile de finală, „pădurarii” au înfruntat-o pe Brighton, formație ce se află pe locul 7 în campionat. Nu a fost un meci ușor pentru niciuna dintre formații, chiar dacă în ultimul duel direct, Nottingham Forest a câștigat categoric, cu scorul de 7-0.

De data aceasta, meciul a fost mult mai greu pentru echipa antrenată de Nuno Espirito Santo, pentru că duelul a ajuns până la loviturile de departajare, unde Forest s-a impus cu scorul de 4-3, „pescărușii” ratând două lovituri de la 11 metri.

„Alb-roșii” vor juca, în semifinalele FA Cup, împotriva celor de la Manchester City, pe 26 aprilie. „Cetățenii” au trecut de Bournemouth, scor 2-1.

Barcelona defilează în campionat

Jucătorii antrenați de Hansi Flick au câștigat contra Gironei, revelația sezonului trecut, cu scorul de 4-1 și menține distanța de 3 puncte față de Real Madrid. „Galacticii” au câștigat cu Leganes, 3-2, după ce la pauză au fost conduși cu 1-2 de formația oaspete.

Clujul rămâne „alb-negru”! ”U” Cluj rămâne neînvinsă în duelurile cu rivala CFR

În meciurile din sezonul regulat, „studenții” au câștigat ambele partide cu același scor, 3-2. Meciul din play-off a fost câștigat tot de echipa pregătită de Ovidiu Sabău, însă cu scorul de 1-0, rezultat contrar multora dintre așteptări, care anticipau un meci cu foarte multe goluri. Gazdele se află la 4 puncte în spatele liderului Craiova, care a câștigat sâmbătă în Giulești cu Rapid, scor 2-1.

Cristi Chivu o îndepărtează pe Parma de zona „roșie” încet, dar sigur

Remiza albă contra Veronei nu ajută foarte mult formația cu cei mai mulți români din Serie A, însă calmează pentru moment situația de la club. În acest moment, parmegianii se află la 3 puncte deasupra locului 18, primul ce retrogradează în Serie B. În acest moment, această poziție este ocupată de Empoli, care are 23 de puncte.

Pentru Parma urmează un meci extraordinar de greu, contra campioanei en-titre a Italiei, Inter Milano, pe 5 aprilie, de la ora 19:00.

Care este, după părerea voastră, cel mai frumos moment al weekendului 28-31 martie din fotbalul european de cea mai înaltă clasă? Ne puteți spune în secțiunea de comentarii!

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura