Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că Valentin Crețu (34 de ani) a plecat de la FCSB.
La câteva zile distanță, patronul FCSB-ului s-a răzgândit și i-a oferit fundașului dreapta prelungirea contractului scadent la finalul sezonului.
Vali Crețu rămâne la FCSB
Fundașul dreapta a semnat deja noul contract cu FCSB, valabil până la 30 iunie 2024.
Vali Crețu a acceptat o diminuare a salariului pentru a rămâne la FCSB. Fundașul dreapta va încasa stagiunea viitoare 10.000 de euro pe lună, cu 2.000 mai puțin decât până acum, anunță Prosport.
Vali Crețu a jucat puțin la FCSB în a doua parte a sezonului, pentru că titular a fost preferat Deian Sorescu, cel care pleacă de la echipă și revine la Rakow, de unde a fost împrumutat în iarnă.
Alături de Deian Sorescu, de la FCSB mai pleacă Joonas Tamm, Iulian Cristea, Sorin Șerban, Răzvan Oaidă, Boban Nikolov și Billel Omrani.
Iulian Cristea și Răzvan Oaidă au șanse să semneze repede cu alte echipe din România. Stoperul este dorit de Rapid, în timp ce mijlocașul central este așteptat la FC Botoșani.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

