Special

Toni Kroos era pregătit să semneze, dar a aflat cine e noul antrenor al echipei și a refuzat pe loc

Toni Kroos (34 de ani) s-a retras din fotbal la finalul primăverii, după EURO 2024, unde s-a oprit cu Germania în sferturi.

Deși vorbea foarte deschis și din postura de jucător activ, acum fostul mijlocaș a început să „dea din casă” și mai multe despre cariera sa impresionantă, iar unul dintre subiectele abordate recent a fost momentul în care a fost aproape să semneze cu Manchester United.

Toni Kroos a aflat că Manchester United l-a pus antrenor pe Louis van Gaal și a refuzat transferul pe loc
În 2014, Real Madrid l-a transferat de la Bayern cu 25 de milioane de euro, însă și Manchester United a insistat mult pentru serviciile sale.

Chiar în aceeași perioadă, „Diavolii Roșii” l-au dat afară pe David Moyes și l-au înlocuit cu Louis van Gaal, iar asta l-a făcut pe Kroos să refuze mutarea fără să mai stea pe gânduri.

„David Moyes a stat pe canapeaua mea în Munchen, dar apoi l-au dat afară. A fost foarte frumos când l-am avut în casă pe el și soția lui. Apoi l-au numit pe Van Gaal și am refuzat politicos”, a spus Kroos, conform Mundo Deportivo.

Angel Di Maria, alt fotbalist de top care nu îl place deloc pe Louis van Gaal

Angel Di Maria se apropie de finalul carierei, una extraordinară, de-a lungul căreia a avut parte de mulți antrenori de top.

Cu unul dintre ei, însă, nu a rezonat deloc, iar colaborarea s-a încheiat după doar un an, deși s-au plătit 75 de milioane de euro pentru el la momentul respectiv (vara anului 2014).

Este vorba de Louis van Gaal, pe care l-a avut antrenor la Manchester United. După doar un an, a plecat la PSG, deoarece nu s-a înțeles deloc cu titratul antrenor olandez.

„Cel mai slab antrenor a fost Van Gaal, puteți fi siguri de asta. În cazul în care mai aveați dubii, am clarificat-o acum pentru voi”, a declarat recent Di Maria, pentru ESPN Argentina.

La rândul lui, și Van Gaal l-a atacat pe Di Maria în trecut: „Di Maria zice că a fost vina mea. L-am jucat pe orice poziție din atac, puteți verifica. Nu m-a convins în niciuna.

N-a putut face față la presiunea continuă care se pune în Premier League pe purtătorul balonului. Asta a fost problema lui”.

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura