Serie A

Un antrenor italian l-a tăiat pe față pe rivalul său cu o bucată de foccacia: „Te bat de nu te vezi!”

Scene bizare în Italia, acolo unde un antrenor a aruncat cu o bucată de focaccia în tehnicianul de pe banca adversă și i-a provocat o tăietură pe față.

Un antrenor italian l-a tăiat pe față pe rivalul său cu o bucată de foccacia

Totul s-a întâmplat după meciul Montevarchi – Cesena, scor 0-3, din etapa a 11-a. Antrenorul Cesenei, Domenico Toscano, acorda un interviu pentru presa locală, când s-a trezit că omologul său de pe banca gazdelor, Roberto Malotti, a început să-l înjure, iar apoi i-a aruncat în față o focaccina, adică un sortiment mai mic de focaccia.

Toscano s-a ales cu o mică tăietură pe față, provocată de acea bucată de focaccina, iar sângele a început să-i curgă, potrivit publicației Gazzetta dello Sport.

Apoi Malotti și-a continuat tirul și l-a amenințat pe Toscano: „O să te bat de nu te vezi, mai devreme sau mai târziu”.

Oficialii, jurnaliștii și alte persoane din cele două staff-uri au încercat să-i despartă pe cei doi. Conducătorii celor de Montevarchi și-au cerut apoi scuze pentru gestul nesăbuit al antrenorului.

Montevarchi se află pe locul 18 în seria a doua din Serie C, în timp ce Cesena a urcat pe 4, după 4 victorii consecutive.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura