Special

Viața grea a lui Nani: „Nu aveam nimic să mănânc!”

Luis Nani a fost unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Sir Alex Ferguson la Manchester United și împreună cu Cristiano Ronaldo formau „armata portugheză” a „diavolilor roșii”

Viața grea a lui Nani

Totuși, lucrurile nu au stat niciodată atât de bine în viața starului portughez, acesta s-a decis să povestească chinurile prin care trecea în copilărie, mai ales că el și cu frații săi ajunseseră într-un moment critic în care nu aveau nimic de mâncare.

„Toată povestea mea cu fotbalul începe de la faptul că mie și familiei mele ne era foame. Într-o zi, când eram foarte mic, am fost convins că Dumnezeu m-a ales pe mine să devin fotbalist.

Locuiam cu mama și cu opt frați ai mei într-o locuință cu o singură cameră, cu o podea plină cu găuri făcute de șobolani și șopârle.

Nu aveam nimic de mâncare. Ne luptam zilnic să trăim. Dar într-o zi, un frate de-al meu a venit cu o idee despre cum putem să mâncăm pe gratis”, a spus Nani.

Familia lui Nani. Sursă foto: theplayerstribune.com
Familia lui Nani. Sursă foto: theplayerstribune.com

Cum a ajuns într-o astfel de situație

„Noi am ajuns în situația asta după ce tata a plecat în insulele Capului Verde, de unde suntem și nu s-a mai întors niciodată. Nu am auzit nimic de el, chiar n-am idee ce s-a întâmplat cu el.

E incredibil cât de mult se pot adapta copii situațiilor dificile, pentru că ne obișnuisem cu șoarecii și cu șopârlele. Totuși, cu foamea nu. E tare când oamenii au compasiune pentru cei din Africa „Oh, săracii din Africa”.

Da, îi vezi că sunt flămânzi, dar încearcă să experimentezi ce înseamnă foametea. Gura îți e uscată, stomacul îți țipă și te apucă dureri inimaginabile”, a continuat portughezul.

Planul fratelui său: „Să cerșim mâncare!”

Nani a dezvăluit cum el și cu fratele său mai mare au cerșit mâncare: „Într-o zi, fratele meu Paulo Roberto s-a gândit la un plan. Mi-a zis să mergem să cerșim mâncare în zonele bogate ale Lisabonei, pentru că bogații fac mereu risipă. Și așa a fost.

Am primit o groază de mâncare, supe, biscuiți, pui, chiar și pizza de la Pizza Hut, doamne cât de bună a fost acea pizza. 

Paulo a fost ajutat de o doamnă să se antreneze cu Sporting Lisabona, dar din păcate pentru el a intrat în niște anturaje proaste, a început să fumeze și nu a realizat niciodată nimic în fotbal, chiar dacă avea talent și a mai încercat o dată la Sparta Rotterdam, în Olanda”.

„Atunci mi-am dat seama că eu sunt salvarea familiei mele și că trebuie să fac orice e posibil pentru a ajunge fotbalist profesionist”, a mai spus Nani.

Luis Nani și Cristiano Ronaldo în naționala Portugaliei. Sursă foto: 101greatgoals.com
Luis Nani și Cristiano Ronaldo în naționala Portugaliei. Sursă foto: 101greatgoals.com

Drumul către succes

Nani parcurgea zilnic 5 kilometri pe jos până la antrenamente, pentru că nu avea bani de bilet către baza de pregătire. Norocul i-a surâs prima dată când a fost observat de scouterii lui Sporting și a fost adus la club.

Luis Nani la Sporting Lisabona. Sursă foto: franchisesport.co.uk
Luis Nani la Sporting Lisabona. Sursă foto: franchisesport.co.uk

Conducerea lui Sporting îl considera un mare talent și i-a oferit cazare și 3 mese pe zi în Academia de Fotbal a lor, ceea ce a rezolvat problema foametei.

În semn de recunoștință, din primul salariu, Nani i-a cumpărat o casă nouă mătușii lui care l-a ajutat atât de mult în viață, după care s-a îngrijit de întreaga sa familie.

În prezent, Nani evoluează în SUA, la Orlando City.

Îți recomand articolul despre data la care Jurgen Klopp a spus că va pleca de la Liverpool.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: