Xavi, legenda Barcelonei, este foarte aproape să revină în fotbal ca selecţioner. Marca anunţă că oficialii Federației din Maroc sunt în discuţii avansate cu fostul mare mijlocaş, după ce Walid Regragui, arhitectul performanţelor fantastice ale „Leilor din Atlas” şi-a dat demisia.
Semifinalistă la ultimul Mondial, în 2022, şi de 3 ori câştigătoare în Cupa Africii în ultimii 8 ani (2018, 2020 şi 2024), Marocul e văzută de specialiştii cu mari şanse să facă o nouă figură frumoasă la competiţia supremă din fotbalul între naţionale. Nici nu ar avea să fie altfel cum, în msăura în care africanii dispun de o generaţie de excepţie, în care vedete ca Hakimi, Mazraoui, Aguerd, En-Nesyri, El Kaabi sau Brahim Diaz au învăţat să evolueze ca un tot unitar, lăsând deoparte orice ambiţie personală în folosul primei reprezentative.
Marea problemă a „Leilor din Atlas” e demisia anunţată de către presa de la Rabat a selecționerului Walid Regragui. Acesta a fost geniul din spatele performanţelor din ultimii ani ale nord-africanilor şi, deşi se spera că va fi întors din drum, lucrurile sunt clare. Concret, Marca anunţă că şefii Federației consideră povestea „o afacere încheiată”, deși despărţirea nu a fost anunțată oficial.
Comunicatul emis de presa de la Rabat poate fi văzut aici.
Xavi, marele pariu al Marocului pentru înlocuirea lui Regragui
Între Regragui şi Federaţie au fost tot mai multe disensiuni în ultimul timp şi era de aşteptat ca oficialii să facă un pas în spate în acest „război”, având în vedere cât de important a fost tehnicianul pentru istoria recentă a Marocului. Nici vorbă de aşa ceva, conducerea forului de la Rabat având deja un plan bine conturat pentru înlocuirea antrenorului de 50 de ani. Xavi Hernández, care este liber de contract de când a părăsit Barcelona, acum un sezon și jumătate (după ce a câștigat un titlu în La Liga și o Supercupă a Spaniei) este marele pariu al marocanilor.
Fouzi Lekjaa, şeful forului, e convins că antrenorul catalan, dornic să înceapă un proiect major, este omul perfect pentru a ghida Marocul la Campionatul Mondial din 2026, unde naţionala trebuie să confirme parcursul din Qatar 2022. Un obiectiv dificil pentru marocani, dar Xavi e văzut drept un „salvator”.
Antrenorul spaniol e încântat de proiect, dorind cu ardoare să revină în fotbal, dar are mici dubii privind momentul: el a prioritizat întotdeauna un proiect major, dar unul pe care să îl ia de la început. Iar Marocul este la doar patru luni distanță de un Campionat Mondial unde se va confrunta cu o presiune imensă, având în vedere statutul de favorită.
„Leii din Atlas” sunt în grupa C, cu Brazilia, Haiti şi Scoţia. În teorie, africanii sunt favoriţi cel puţin la locul secund, dar rămâne de văzut dacă şi în ce măsură problemele de pe banca tehnică vor avea impact asupra jocului echipei.
Unii specialişti anticipează că stilul lui Xavi, un reprezentat clasic al filosofiei Cruyff/Guardiola – adică un antrenor profund legat de ADN-ul Barcelonei, cu accent foarte mare pe posesie – nu se potriveşte deloc cu cel al naţionalei Marocului. Sub Regragui, „Leii din Atlas” au fost o formaţie reactivă, extrem de bine organizată defensiv şi care avea ca principală „armă” contraatacul tăios.
Ce părere aveți de această decizie? Ne puteți scrie în secțiunea de comentarii!
Știre preluată de pe eurosport.ro.
Apreciază:
Apreciază Încarc...