Zinedine Zidane (51 de ani) este în continuare liber de contract după despărțirea de Real Madrid, din iunie 2021.
Zidane l-a descris pe Messi într-un singur cuvânt și apoi a spus ce crede despre el
Ambasador al celor de la Adidas, „Zizou” s-a întâlnit cu celălalt nume uriaș care este imaginea celebrei companii germane, Lionel Messi.
„În sfârșit, a venit acea zi. Adidas probabil că plănuia asta de mult timp, dar acum s-a îmtâmplat. Cei mai mari fotbaliști din istoria acestui brand au stat, în sfârșit, unul lângă altul, pentru o conversație lungă, care nu va fi pe placul fanilor lui Real Madrid.”, scriu jurnaliștii de la Marca.
Sursa citată scrie că cei doi au atins mai multe subiecte interesante și au evidențiat două dintre acestea. În momentul în care lui Zinedine Zidane i s-a cerut să-l descrie pe Lionel Messi, francezul nu a stat deloc pe gânduri și a rostit un singuru cuvânt: „Magic!”.
Ulterior, „Zizou” s-a declarat un fan al starului argentinian, care a cucerit de 8 ori Balonul de Aur, iar spaniolii au descris discursul ca fiind unul „interzis” fanilor Realului.
„Eu și Leo nu ne întâlnim zi de zi. Așa că asta e o zi importantă pentru mine, pentru că pot să-i spun cât de mult îl admir. Cred că este magic. Înainte să primească mingea, el știe deja ce urmează să facă. Eu înțeleg fotbalul și văd asta. Când mă uit la el, uneori știu ce urmează să facă. E ca o conexiune.”, a mai spus Zidane.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

