La Liga

Abidal, dat afară la comanda lui Messi?

Eric Abidal a fost demis azi, 18 august, din funcția de director sportiv al Barcelonei.

Acum, fanii catalanilor se întreabă dacă nu cumva Lionel Messi a comandat demiterea lui Abidal, având în vedere și cearta dintre cei doi din iarnă.

A fost Abidal dat afară la comanda lui Messi

Lionel Messi a avut un scandal cu Eric Abidal, după ce fostul director sportiv al catalanilor a afirmat că pe lângă anumite probleme de comunicare între Valverde și vestiarul formației blaugrana, mai mulți jucători ai campioanei Spaniei nu mai erau mulțumiți de tehnicianul de 55 de ani.

Atunci, Messi a reacționat vehement printr-o postare pe Instagram: Sincer să fiu, nu-mi plac aceste lucruri, pentru că fiecare trebuie să fie responsabil pentru lucrurile pe care le are de făcut și trebuie să aibă grijă în legătură cu deciziile pe care le ia.

Jucătorii sunt primii răspunzători de ce se întâmplă pe teren și tot noi suntem primii care recunosc când lucrurile nu au mers bine. Cei responsabili de managementul sportiv trebuie să își asume, la rândul lor, responsabilitățile și deciziile.

Sunt de părere că, în momentul în care cineva vorbește despre jucători, ar trebui să dea nume, pentru că altfel este aruncată mizerie în noi toți și alimentăm zvonuri care nu sunt adevărate”, a fost mesajul superstarului argentinian”.

Înfrângerea cu Bayern, picătura care a umplut paharul

După înfrângerea dureroasă cu Bayern Munchen, mai multe schimbări s-au produs la Barcelona, printre care și plecarea lui Quique Setien de pe banca tehnică a catalanilor.

Josep Maria Bartomeu a rămas la echipă, deși se zvonea că va pleca, însă Eric Abidal a fost demis. Presa din Spania deja speculează că una dintre condițiile puse de Messi ca să mai rămână la Barcelona a fost chiar eliminarea lui Eric Abidal.

Rămâne de văzut dacă Messi va rămâne și în următorul sezon la Barcelona, ceea ce eu sunt de părere că sunt șanse foarte mari să se întâmple, însă adevărul gol-goluț în privința demiterii lui Eric Abidal nu va fi făcut public presei niciodată sau cel puțin nu atât de curând.

Îți recomand articolul despre motivul pentru care Cristiano Ronaldo nu își face tatuaje.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: