Dennis Man este de departe cel mai în formă jucător din Liga 1 în acest moment, iar puștiul FCSB-ului a devenit în actualul sezon un adevărat lider, așa cum sperau fanii „roș-albaștrilor”.
Ce voi scrie mai jos sunt doar părerile mele, dar sunt bine argumentate și o să vedeți că e cam cum spun eu. De ce? Pentru că Man avea nevoie de un duș rece ca să ajungă la cifrele pe care le are în acest sezon.

Momentul care l-a făcut pe Man să se maturizeze mai repede
Mai țineți minte când au venit englezii de la Norwich vara trecută să-l cumpere pe Man? Dacă vă mai amintiți de acel moment, cu siguranță vă mai amintiți când ei i-au spus lui Gigi Becali că Man nu valorează mai mult de 5.000.000 de euro și că nu sunt dispuși să plătească 9-10.000.000 de euro cât dorea patronul.
Fie vorba între noi, în momentul respectiv Man nu era chiar într-o formă de invidiat, avea evoluții fluctuante, când juca bine și se remarca, când uitai că e pe teren, deci era greu ca cineva să scoată atunci „sacul cu bani” pentru el.
Ei bine, cred că acela a fost un moment de răscruce pentru Dennis Man, care și-a simțit orgoliul rănit. E adevărat că dorința lui e să joace într-un campionat din străinătate, dar cu siguranță s-a simțit jignit când scouterii de la o echipă matematic retrogradată în liga a doua din Anglia au spus despre el că nu valorează mult.
Tot răul spre bine, din punctul meu de vedere. Englezii au plecat, nu au mai venit cu nicio ofertă nouă, iar Man a rămas să arate cine avea dreptate de fapt.

Descătușarea lui Man
Deși mai marcase un gol absolut suberb cu Astra Giurgiu, reușit sa a fost anulată de faptul că giurgiuvenii au revenit și au întors meciul, 3-2, așa că nimeni nu l-a remarcat prea mult, pentru că e mai ușor să remarci jucătorii de la echipa câștigătoare, iar atunci Alibec făcuse show.
Momentul lui Man de glorie a fost însă în finala Cupei României, 1-0 împotriva lui Sepsi, el fiind autorul unicului gol. Cred cu tărie că acela a fost momentul în care Man și-a dat seama că poate mai mult și că trebuie să devină un lider adevărat al echipei. Plus de asta a simțit și gustul primului trofeu cu FCSB.
Așadar, a fost un moment psihologic foarte puternic pentru Man. Chiar și pentru restul colegilor săi: Florinel Coman, Florin Tănase, etc. dar pentru Man mi se pare că a fost ca o gură de aer de care avea nevoie cu adevărat.

Cifrle lui Man din acest sezon
Degeaba joci bine dacă nu ai și cifrele de partea ta, așa se spune, nu? Ei bine, iată că Dennis Man are și jocuri bune și cifre de partea lui, iar „dubla” din meciul cu Craiova doar confirmă încă o dată, dacă se mai întreba cineva, de ce Man e cel mai scump fotbalist din Liga 1, după cum am scris aici.
- Meciuri Liga 1: 13
- Goluri: 12
- Pase de gol: 6
- Meciuri Europa League: 2
- Goluri: 3
- Pase de gol: 1
- Meciuri România U21: 3
- Goluri: 3
- Pase de gol: 1

- 22 de ani a împlinit Dennis Man pe 26 august
- 6.500.000 de euro este cota de piață a lui Dennis Man, conform transfermarkt.com
Îți recomand articolul despre „sinuciderea” lui Diego Maradona, așa cum o descrie fostul său doctor.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

