Intern

Adrian Mutu, nervos după Chindia Târgoviște – Rapid

Adrian Mutu a fost nervos la finalul meciului dintre Chindia și Rapid, care a consemnat de altfel prima victorie a târgoviștenilor din campionat.

Adrian Mutu, nervos după Chindia Târgoviște – Rapid

„Am pierdut un meci într-o manieră care nu e ok, pentru că am intrat prea relaxați în teren și am avut o lipsă de atitudine și s-a văzut.

Dacă aș fi putut să schimb mai mulți jucători, aș fi schimbat. Nu a fost ziua noastră azi. Am încercat să fac un șoc printre ei cu schimbările.

Am dominat ulterior jocul, dar n-am mai reușit să revenim. Eu nu caut scuze pentru jocul echipei adverse, noi trebuie să realizăm că suntem pe un loc în clasament care ne obligă să jucăm mult mai bine cu astfel de echipe care se apără”.

„Noi trebuie să venim prin valoarea noastră și să tranșăm jocul, din păcate nu am reușit acest lucru.

Nu știu de ce s-a anulat golul, nu vreau să găsim o scuză, dar dacă se mai pune în plus și că golul a fost anulat greșit… sunt oameni care analizează acolo. Nu ne poartă noroc atunci când ne arbitrează acest arbitru, dar mai e vorba și despre valoare”, a mai spus Adrian Mutu.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre scrisă de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura