La Liga

Antrenorul pe care Cristiano îl urăște din suflet

Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, iar, în mare parte, relațiile sale cu antrenorii pe care i-a avut au fost bune.

Mai puțin una, și anume cu Rafa Benitez, în perioada în care tehnicianul spaniol a pregătit-o pe Real Madrid.

Antrenorul pe care Cristiano îl urăște din suflet. Sursă foto: goal.com

Antrenorul pe care Cristiano îl urăște din suflet. Sursă foto: goal.com

De ce Cristiano Ronaldo îl urăște pe Rafa Benitez

Rafa Benitez și Cristiano Ronaldo s-au întâlnit prima dată în vara lui 2015, când spaniolul i-a luat locul lui Carlo Ancelotti, un antrenor pe care starul portughez l-a adorat.

Încă de când a sosit la Real, Benitez a avut o declarație care l-a jignit pe Cristiano: „Nu știu dacă e cel mai bun jucător din lume, pentru că am antrenat mulți fotbaliști”.

Mai departe, la un antrenament, Benitez i-a anulat un gol lui Cristiano Ronaldo, iar el s-a enervat cumplit și l-a insultat.

După, Benitez l-a chemat pe Ronaldo în biroul său și i-a arătat mai multe filmulețe cu alți fotbaliști care bat loviturile libere mai bine ca el, iar acesta încerca să-i explice că trebuie să fie mai bun la executarea loviturilor libere.

„O să-i dau eu un USB cu o colecție a golurilor mele din lovituri libere ca să aibă ce să studieze”, a spus Cristiano pentru El Pais.

Rafa Benitez și Cristiano Ronaldo. Sursă foto: elpais.es

Rafa Benitez și Cristiano Ronaldo. Sursă foto: elpais.es

„N-am câștigat nimic cu Benitez!”

„Sunt lucruri pe care le poți învăța de la antrenori și sunt și lecții care nu te ajută deloc. Nu a vrut doar să mă învețe să execut lovituri libere, dar să și șutez, să pasez sau să driblez”, a mai spus Ronaldo.

„I-am spus doar mulțumesc, nimic mai mult. Cu Benitez a fost simplu, nu am câștigat nimic”, a mai spus Cristiano.

Îți recomand articolul despre scăderea bruscă de formă a lui Ionuț Radu.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura