Președintele lui Napoli, Aurelio de Laurantiis, a primit, vara aceasta, o ofertă pentru Victor Osimhen (24 de ani), care între timp a intrat în dizgrația clubului.
Osimhen a acuzat-o pe Napoli de rasism, în urma unor postări de pe canalul de TikTok. Ruptura dintre nigerian și campioana Italiei s-a accentuat, iar oficialii clubului au luat în calcul transferul fotbalistului.
Victor Osimhen le-a spus ”pas” arabilor
Vara aceasta, arabii au făcut tot posibilul pentru a-l atrage pe Osimhen alături de staruri precum Cristiano Ronaldo, Neymar sau Sadio Mane. Saudiții au făcut mai multe oferte pentru vârful nigerian, însă acesta a refuzat.
Chiar dacă propunerile primite erau uriașe, atacantul a decis să rămână la Napoli, în Serie A, și să facă performanță în continuare în Europa.
„Ceea ce s-a spus este adevărat. Dar trebuie să fiu sincer, nu m-am gândit niciodată să plec vara trecută pentru că Napoli a vrut să mă păstreze. Totuși, când a sosit oferta din Arabia Saudită, o ofertă uriașă, a fost greu să o refuz.
Am vorbit cu Napoli și am decis să rămân în cele din urmă. A fost o nebunie. Cu cât refuzam, oferta creștea. Mi-ar fi schimbat viața. Nu au renunțat nici acum la transfer. Dar eu le-am spus că vreau să rămân în Europa!”, a declarat Victor Osimhen, citat de Marca.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

