Ajuns la 38 de ani, cel mai selecționat fundaș din istoria naționalei Angliei a hotărât că încă nu este momentul să-și pună ghetele în cui.
După aventura sa în MLS la LA Galaxy, Cole rămăsese liber de contract, prilej numai bun pentru a semna cu Derby County, la care antrenor este fostul său coleg de la Chelsea, Frank Lampard.
Cariera lui Ashley Cole este impresionantă și presărată de multe trofee și titluri câștigate de-a lungul anilor.
Cariera sa
Acum 20 de ani, Cole debuta pentru clubul copilăriei sale, Arsenal, în Cupa Ligii împotriva lui Middlesbrough.
Și-a continuat dezvoltarea fotbalistică împrumutat un sezon la Crystal Palace.
La sfârșitul împrumutului, Ashley a revenit și mai bun, fapt pentru care și-a câștigat repede un post de titular în echipa tunarilor.
În sezonul 2003/2004 a fost membru component al trupei invincibile create de Wenger la Arsenal, câștigând titlul și cupa.
După 228 de apariții în tricoul lui Arsenal și 9 goluri, Cole a semnat în 2006 cu marea rivală Chelsea.
Timp de 8 ani petrecuți pe Stamford Bridge, Cole a reușit să își marească lista de trofee câștigate și cel mai importnat, cucerirea UCL în fața lui Bayern.
În 2014 acesta a semnat cu AS Roma, părăsind Anglia pentru o aventură în Italia care s-a terminat după un sezon și jumătate.
În 2016 s-a transferat la LA Galaxy în SUA și acest lucru părea a fi drumul spre o retragere.
Ei bine, nu și pentru Cole, care a decis să semneze cu Derby County, pentru a-i ajuta pe aceștia să promoveze în Premier League.
Un aspect important în acest transfer a fost și fostul său coleg de la Chelsea, Frank Lampard care este antrenorul berbecilor.
Rămâne de văzut în ce măsura va reuși Cole să aducă un plus în echipa lui Lampard.
Îți recomand articolul despre Sadio Mane și visul său din copilărie.