Special

Cât de bine arată echipa Argentinei formată din fotbaliștii care nu au prins selecția pentru Mondial

„La Albiceleste” este una dintre favoritele certe pentru cucerirea Cupei Mondiale 2022, după ce a câștigat Grupa C (6p), din care au mai făcut parte Polonia (4p, 0), Mexic (4p, -1) și Arabia Saudită (3p, -2). Cu vedetele Messi, Di Maria și Alvarez în atac, trupa lui Lionel Scaloni a început greu competiția, cu o înfrângere în fața saudiților (1-2), dar a câștigat următoarele două partide fără probleme, cu 2-0.

Pentru a aduce al treilea trofeu mondial la Buenos Aires, Messi&co. trebuie să învingă Australia (3 decembrie), iar pe jumătatea sa de tablou, în drumul spre finală, se mai află Olanda, Croația și Brazilia. Scaloni a avut o misiune foarte dificilă înainte de Mondial, argentinienii mai putând forma cel puțin un lot competitiv, care ar fi avut șanse să treacă de faza grupelor.

Cât de bine arată echipa Argentinei formată din fotbaliștii care nu au prins selecția pentru Mondial

Walter Benitez (PSV Eindhoven) – Jose Luis Palomino (Atalanta), Marcos Senesi (Bournemouth), Federico Fernandez (Elche) – Alejandro Garnacho (Manchester United), Giovani Lo Celso (Villarreal), Roberto Pereyra (Udinese), Lucas Ocampos (Ajax Amsterdam) – Erik Lamela (FC Sevilla), Giovanni Simeone (Napoli), Joaquin Correa (Inter Milano)

Rezerve – Juan Musso (Atalanta), Agustin Marchesin (Celta Vigo) – Leonardo Balerdi (Ol. Marseille), Marcos Rojo (Boca Juniors), Lucas Martinez Quarta (Fiorentina), Nehuen Perez (Udinese), Walter Kannemann (Gremio Porto Alegre), Emiliano Buendia (Aston Villa), Nicolas Dominguez (Bologna), Franco Cervi (Celta Vigo), Matias Soule (Juventus), Nicolas Gonzalez (Fiorentina), Manuel Lanzini (West Ham United), Lucas Alario (Eintracht Frankfurt), Facundo Ferreyra (Independiente), Mauro Icardi (Galatasaray)

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura