Premier League

Ce s-a întâmplat cu Moise Kean, fostul puști minune de la Juventus

Moise Kean a apărut în fotbalul italian ca un adevărat star, asta pentru că a debutat în Serie A, pentru Juventus, la vârsta de 16 ani și 265 de zile, într-un meci împotriva celor de la Pescara.

De atunci, atacantul a strâns 21 de meciuri pentru campioana Italiei, reușind să înscrie 8 goluri și să ofere o pasă decisivă.

Mai mult decât atât, Kean a strâns și 9 meciuri în naționala mare a Italiei, pentru care a înscris de 5 ori.

Mosie Kean. Sursă foto: goal.com
Mosie Kean. Sursă foto: goal.com

Ce s-a întâmplat cu Moise Kean

În vara lui 2019, Everton l-a cumpărat pe Moise Kean pentru 27.500.000 de euro, crezând că au dat lovitura verii, însă forma tânărului atacant italian a scăzut brusc.

Moise Kean a reușit să înscrie doar 2 goluri în 33 de meciuri pentru Everton, ultima reușită a sa fiind chiar în ultima etapă a sezonului, cu Bournemouth, dar mult prea puțin pentru evoluțiile sale din sezoanele precedente.

Totuși, puștiul va rămâne în vederile lui Carlo Ancelotii și pentru următorul sezon, atunci când Everton va ținti locurile care duc în cupele europene.

  • 20 de ani a împlinit Moise Kean pe 28 februarie
Moise Kean. Sursă foto: goal.com
Moise Kean. Sursă foto: goal.com

Cearta cu tatăl său

Moise Kean s-a născut pe 28 februarie 2000 în provincia Vercelli din Italia. Când era copil, tatăl său a divorțat de mama lui și nu l-a mai interesat de viața acestora.

De când fiul său a devenit un fotbalist important și văzut ca un mare talent în Italia, Biorou Kean, tatăl său, le-a cerut două tractoare celor de la Juventus, acesta susținând că decizia lui Moise Kean de a rămâne în Italia și de a nu pleca în străinătate i se datorează în totalitate lui, iar pentru acest lucru se simte îndreptățit să ceară o răsplată de la oficialii lui Juventus.

După debutul fiului său la naționala Italiei, acesta a avut mai multe apariții la televizor în care a declarat că: „Mama lui Moise şi eu suntem despărţiţi şi ea, în trecut, a vrut să-l ducă în Anglia să joace. M-am dus la conducătorii lui Juventus şi le-am spus că o să-l conving să rămână în Italia.

În schimb, îmi doream două tractoare. Cei din club mi-au spus că nu va fi nicio problemă, dar nici până acum nu mi-au dat ce mi-au promis. Nici bilete la meciuri nu mai primesc.

Îmi doresc ca Moise să joace la Juventus pentru totdeauna, echipa asta e în sângele meu. L-am trimis la Juventus pentru că sunt fanul echipei”.

Moise Kean. Sursă foto: goal.com
Moise Kean. Sursă foto: goal.com

Replica lui Moise Kean

După meciurile jucate în preliminariile Campionatului European pentru Italia, împotriva Finlandei și Liechtensteinului în care a înscris două goluri, atacantul de 19 ani i-a dat o replică dură tatălui său pe contul personal de Instagram:

„Tractoare?? Habar nu am despre ce vorbeşti. Dacă sunt omul de azi, trebuie să-i mulţumesc mamai mele şi cu asta am spus totul. Să nu uiţi cine îţi punea mâncarea pe masă”.

  • 25.000.000 de euro este cota de piață a lui Moise Kean, conform transfermarkt.com

Îți recomand articolul despre cum s-a descurcat George Pușcaș în primul său sezon din Anglia.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: