Special

Cristiano Ronaldo a răbufnit: ”Este o minciună totală”

Cristiano Ronaldo (38 de ani), starul celor de la Al-Nassr, a răbufnit la adresa portughezilor în privința unui posibil transfer al unui coleg de la echipa națională la formația sa din Arabia Saudită.

Portughezii au aflat de interesul celor de la Al-Nassr pentru Otavio (28 de ani), un mijlocaș de la FC Porto, dar care este și coleg la echipa națională cu Cristiano Ronaldo.

În Portugalia a apărut informația conform căreia Cristiano Ronaldo l-a sunat personal pe Otavio pentru a-l convinge să i se alăture la Al-Nassr.

Acum portughezul a ținut să precizeze faptul că nu are niciun fel de implicare în transferurile pe care cei de la Al-Nassr le realizează în această perioadă.

Este o minciună totală (n.r. că a discutat personal cu Otavio). Dați vestea ca pe o momeală. Nu e nimic finalizat.

S-a spus deja că la Al-Nassr vin 10 sau 15 jucători, dar nu am văzut nimic până acum. Știm că ne vom întări, dar nu avem încă anumiți jucători”, a spus Cristiano Ronaldo, pentru cei de la Noticias ao Minuto.

Otavio mai are contract cu FC Porto până în vara anului 2025, iar lusitanii, cel mai probabil, vor cere și o sumă de bani în cazul unei plecări a portughezului cu origini braziliene.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
https://www.youtube.com/watch?v=HqeVluGzj74
Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura