Lucrurile nu merg bine deloc pentru clubul patronat de Gigi Becali, care are deja 7 înfrângeri în acest sezon în toate competițiile. Și este abia începutul sezonului 2025/26. Sezonul trecut, FCSB a suferit 10 înfrângeri în toate competițiile.
FCSB vs. Unirea Slobozia 0-1: „Roș-albaștrii” speră să spele rușinea în returul de joi din UEL
Joi, 7 august, formația dirijată de Elias Charalambous a obținut doar al doilea succes european contra echipei din Kosovo, Drita, scor 3-2. Prima victorie europeană din sezonul actual a fost în turul 1 Champions League contra lui Inter D’Escaldes, scor 3-1.
Revenind pe plan intern, echipa bucureșteană are doar două victorii:
- vs. CFR Cluj: 2-1 (Supercupa României, 5 iulie);
- vs. Petrolul Ploiești: 1-0 (Superliga, etapa 2, 19 iulie).
Unicul gol a fost înscris de fostul dinamovist, Raul Rotund, în minutul 34. Reamintim că FCSB a trebuit să-l bage în poartă pe Lukas Zima, după ce Ștefan Târnovanu a fost suspendat două etape în urma cartonașului roșu primit la meciul contra Farului (1-2, 26.07).
Mulți oficiali ai „roș-albaștrilor” au dat vina și pe faptul că nu s-au putut baza pe niște jucători cheie, precum Denis Alibec, Darius Olaru și Risto Radunovic.
De cealaltă parte, Unirea Slobozia se poate lăuda că a reușit una dintre cele mai mari victorii din istoria acestui club, iar aceștia se află provizoriu pe locul 6, peste FCSB, care se află pe poziția 12. Până la finalul lunii, bucureștenii au un program infernal în campionat și va avea meciuri cu:
- vs. Rapid (deplasare, 17 august, 21:30);
- vs. FC Argeș (acasă, 24 august, 21:30);
- vs. CFR Cluj (deplasare, data nu a fost confirmată).
Campioana României se concentrează acum pe meciul cu Drita. Se anunță un retur de foc în Kosovo, după ce Drita a condus la București cu scorul de 2-0, dar a fost întoarsă spectaculos la 3-2. Partida este programată joi, la ora 21:00, și va putea fi văzută doar pe Voyo, platformă online contra-cost.

