Special

Ter Stegen și-a dat acordul, iar Barcelona a trimis hârtiile! Spaniolii anunță: ”Telenovela s-a încheiat”

Marc-Andre Ter Stegen (33 de ani) este din nou căpitanul Barcelonei! Portarului german îi fusese retrasă banderola după ce ajunsese la ”cuțite” cu formația blaugrana: operat la spate, refuzase să semneze raportul medical care trebuie evaluat de comitetul La Liga.

În cele din urmă, la câteva ore după ce a postat un mesaj pe contul personal, acesta și-a dat acordul și a semnat actele respective, iar Barcelona l-a repus în funcție.

Mundo Deportivo, ziarul de ”casă” al Barcelonei, a scris că ”telenovela s-a încheiat”

Ter Stegen, din nou căpitanul Barcelonei! ”FC Barcelona informează că jucătorul Marc-André ter Stegen a semnat autorizația prin care serviciile medicale ale clubului pot trimite către La Liga raportul medical obligatoriu în urma intervenției sale chirurgicale.

Se consideră închis dosarul disciplinar, iar jucătorul își recapătă banderola de căpitan al primei echipe, cu efect imediat”, se arată în comunicatul campioanei Spaniei.

După ce transmisese că se va opera la spate, Ter Stegen anunța că va lipsi doar trei luni. În Spania, pentru ca o echipă să fie îndreptățită să scoată din lot un jucător pe motiv de accidentare, absența trebuie să fie de cel puțin patru luni.

Astfel, șefii Barcelonei au considerat că Ter Stegen a pus la cale acest plan tocmai pentru a-i sabota. Catalanii au probleme cu înregistrarea lui Marcus Rashford și Joan Garcia, din cauza plafonului salarial aflat la limită.

Comunicatul lui Ter Stegen, după ce Barcelona îi luase banderola

”În ultimele luni, am trecut printr-o perioadă deosebit de dificilă, atât fizic, cât și personal. Ca orice jucător, după ce am suferit o accidentare, singura mea prioritate a fost întotdeauna să revin pe teren cât mai repede posibil, motivat doar de dorința de a ajuta echipa și de a face ceea ce iubesc cel mai mult: să concurez.

În ultimele săptămâni, s-au spus multe lucruri despre mine, unele complet nefondate. Prin urmare, simt că este necesar să îmi exprim versiunea evenimentelor, cu respect, dar într-un mod clar.

Decizia de a mă opera a fost luată în urma consultării cu specialiștii din domeniul medical și a fost aprobată pe deplin de către club, având întotdeauna ca prioritate sănătatea mea și cariera sportivă pe termen lung—obiective care sunt, desigur, pe deplin aliniate cu cele ale FC Barcelona—pentru a fi disponibil în cea mai bună formă posibilă pentru a ajuta echipa.

Perioada minimă de recuperare de care aveam nevoie a fost anunțată public, iar eu am fost informat de către experți după ce toate opțiunile au fost analizate și discutate împreună cu clubul.

De asemenea, aș dori să clarific—în urma anumitor speculații—că toate deciziile pe care le-am luat de la accidentare încoace au fost luate de comun acord cu clubul, inclusiv cele legate de intervenția chirurgicală, astfel că nu există loc pentru interpretări diferite. Nu a fost aplicat niciun tratament fără consimțământul prealabil, nu au fost luate decizii unilaterale și nu am întârziat niciodată față de termenele stabilite.

Respect profund valorile clubului și înțeleg importanța transparenței, motiv pentru care mă doare că mulți oameni îmi pun la îndoială angajamentul și profesionalismul pe baza unor informații incomplete sau inexacte.

De-a lungul carierei mele, am încercat întotdeauna să dau dovadă de profesionalism, respect și angajament față de toți colegii mei. Am o afecțiune profundă pentru FC Barcelona, pentru colegii mei și pentru fanii care m-au susținut întotdeauna, la bine și la greu. Angajamentul meu față de aceste culori este de necontestat.

Înțeleg că toate procesele de recuperare necesită timp. Am încredere că, prin efortul și dedicarea mea, voi putea din nou să vă ajut la maximum, fără urmă de durere, în toate obiectivele pe care le avem în față. În plus, îmi reiterez disponibilitatea de a colabora în această privință și de a facilita autorizările necesare. Multe lucruri se pot schimba, dar un lucru nu se va schimba niciodată: Vă iubesc, culeri!”, scria Ter Stegen pe rețelele de socializare.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura