Bundesliga

Haaland a vorbit despre Mbappe

Erling Haaland este revelația anului 2020 și unul dintre cei mai promițători puști din fotbal. A vorbit pentru „France Footbal” despre calitățile sale fără complexe, dar nici… falsă modestie, dar și despre duelul de la distanță cu Mbappe, ei fiind cei mai interesanți puști la ora actuală din fotbalul mondial.

Atacantul norvegian a uimit întreaga planetă prin evoluțiile excepționale din grupele Champions League, unde a înscris nu mai puțin de 8 goluri în 6 meciuri pentru Red Bull Salzburg, performanță ce i-a adus un transfer rapid, în iarnă, la Borussia Dortmund.

Kylian Mbappe și Erling Haaland. Sursă foto: goal.com
Kylian Mbappe și Erling Haaland. Sursă foto: goal.com

Ce a spus Haaland despre Mbappe

Atacantul norvegian îl apreciază enorm pe Kylian Mbappe, puștiul-minune de la PSG, pe care l-a întâlnit și în optimile de finală ale Champions League, când, spune Haaland,

 „Chiar dacă am dat două goluri în manșa tur cu PSG, am făcut și multe greșeli. Cred că puteam să fac mai mult pentru echipa mea”.

„Mbappe este un jucător fantastic. În turul optimilor de finală a fost prima dată când am jucat împotriva lui. Este atât de talentat… Este o adevărată nebunie ce a făcut la vârsta lui. Și când te uiţi la palmaresul lui… uau! E un fotbalist foarte mare”, a recunoscut Haaland.

Totuși, norvegianul nu este interesat de recorduri și vrea să se concentreze „doar” să fie golgheter în Bundesliga și să ia titlul cu Dortmund:

„Vreau să fiu golgheterul Bundesligii. Nu sunt, însă, cineva care se gândeşte tot timpul la recorduri. Nu e genul meu. Mă gândesc la echipa mea şi s-o ajut cât pot. Nimic altceva”.

Îți recomand articolul despre gesturile frumoase făcute de Dries Mertens pentru Mihăiță Neșu.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura