Special

Italienii, impresionați de Valentin Mihăilă, după o repriză jucată cu Lecce

Valentin Mihăilă (24 de ani) a început ca titular meciul Parma – Lecce, scor 1-3, din etapa a 23-a de Serie A. Dennis Man nu a prins lotul, din cauza unei accidentări musculare.

Mihăilă începuse foarte bine meciul, iar în minutul 21 a expediat un șut foarte puternic din afara careului, care a lovit, însă, doar bara.

Italienii au fost impresionați de evoluția lui Mihăilă cu Lecce: „cel mai bun meci din 2025”

Internaționalul român a ieșit de pe teren după ce a suferit o problemă musculară, însă evoluția sa din prima repriză i-a impresionat pe italieni. Notată cu 7,2, peste media echipei, evoluția lui Valentin Mihăilă a fost numită de italieni drept cea mai bună din această an.

„Cu siguranță cel mai bun meci din 2025 pentru român, care a fost aproape de a marca primul gol în două ocazii. A fost nevoit să părăsească terenul, din cauza accidentării”, au notat cei de la Tuttomercatoweb.

Cifrele lui Mihăilă din Parma – Lecce:

  • Atingeri: 26
  • Pase/reușite: 11/8
  • Șuturi pe poartă: 3
  • Driblinguri/reușite: 2/1
  • A lovit bara o dată
  • Dueluri/câștigate: 7/3
  • A pierdut posesia de 10 ori
  • A fost faultat o dată

Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura