Manchester City va juca, în dublă manșă, împotriva lui Real Madrid, în capul de afiș al play-off-ului pentru optimile Champions League. Înainte ca Manchester City să o înfrunte din nou pe Real Madrid în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor (la fel ca în precedentele trei sezoane), Pep Guardiola (54 de ani) a cerut un nou transfer la echipa sa.
Manchester City îl vrea pe Nico Gonzalez de la Porto
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, la scurt timp după ce a aflat că o va înfrunta pe Real Madrid în Liga Campionilor, Manchester City a început negocierile pentru transferul mijlocașului spaniol Nico Gonzalez (23 de ani) de la Porto.
Sursa citată anterior scrie că formația portugheză va încerca să obțină o sumă cât mai mare din vânzarea fotbalistului iberic, care este cotat la 18 milioane de euro (potrivit Transfermarkt).
Nico Gonzalez are o clauză de reziliere în valoare de 60 de milioane de euro, însă, dacă aceasta va fi activată de englezi, nu toată suma va ajunge în conturile lui Porto, întrucât Barcelona a păstrat 40% dintr-un viitor transfer al spaniolului (Porto ar rămâne cu 36 de milioane de euro).
Nico Gonzalez a fost un jucător de bază al lui Porto în acest sezon. Mijlocașul central a evoluat în 29 de partide pentru portughezi în toate competițiile, a marcat șapte goluri și a oferit șase pase decisive. Aceste evoluții se pare că l-au convins pe Pep Guardiola.
Îți recomand articolul despre cee mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

