Kylian Mbappe (24 de ani) a fost ținta glumelor mai mult sau mai puțin reușite ale excentricului Emiliano Martinez (30 de ani), după ce Argentina s-a impus în fața Franței în finala Campionatului Mondial din Qatar.
Kylian Mbappe a rupt tăcerea după ce Emiliano Martinez l-a ironizat
După ce a strigat în vestiar, imediat după meci, ”Să ținem un moment de reculegere pentru Kylian Mbappe, care e mort”, ”Dibu” Martinez a ”lovit” și la întoarcerea campionilor mondiali în Argentina. La parada de pe străzile in Buenos Aires, portarul a ținut în brațe un bebeluș de jucărie cu chipul starului francez.
La ceva mai mult de o săptămâna de la gesturile lui Martinez, Mbappe a răspuns. La finalul meciului PSG – Strasbourg 2-1, în care a adus victoria campioanei Franței la ultima fază, din penalty, șeptarul de pe Parc des Princes a vorbit în premieră despre gesturile goalkeeper-ului argentinian.
”Cum sărbătorește unul sau altul nu e problema mea. Nu-mi consum energia cu astfel de lucruri banale. Cel mai important pentru mine este să dau totul pentru echipa mea”, a spus Kylian Mbappe.
Kylian Mbappe l-a învins de patru ori în finala Cupei Mondiale pe Emiliano Martinez, de trei ori în 120 de minute și o dată la loviturile de departajare.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.

