Intern

Man a povestit cum a fost refuzat de Manchester City și cum a trecut peste. Video

Dennis Man este unul dintre cei mai în formă fotbaliști români din actualul sezon, iar „perla” FCSB-ului a povestit un episod marcant din viața lui, atunci când în copilărie a fost refuzat de Manchester City.

Totodată, Man a povestit și cum a reușit să treacă peste acel moment, pentru că a fost o lovitură puternică pentru el atunci când nu a fost selectat să facă parte din Academia de Fotbal a „cetățenilor”.

Man a povestit cum a fost refuzat de Manchester City

„Talentul este un dar. În plus, mai ai nevoie și de multă muncă. Când aveam 12 ani, am dat probe pentru Manchester City. Părea un vis devenit realitate. Dar visul a durat puțin, nu am reușit să fiu selectat.

A fost o lovitură grea, una care te pune la pământ. Dar am reușit să mă ridic. Am muncit mult în fiecare zi și a meritat tot efortul. Cu ajutorul clubului, antrenorilor și al colegilor de echipă, pot spune că am ajuns un jucător de fotbal profesionist. Înscriam, pasam, câștigam.

Până când a apărut o nouă lovitură. În doar câteva luni, lumea s-a schimbat. Dar mingea nu se poate opri din mișcare și nici noi.

Știm că ne vom ridica cu mai multă forță ca oricând, ne vom întoarce la sport, vom fi pregătiți și vom sărbători cu mulțimea din nou. Pentru că nimic nu ne poate opri”, a fost discursul lui Man din reclama filmată pentru Nike.

Îți recomand articolul despre povestea din spetele ghetelor norocoase ale lui Jack Grealish.

Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura