Premier League

Manchester United forțează transferurile lui Haaland și Rice

Manchester United are un plan bine definit pentru perioada de mercato din vara viitoare, iar țintele „diavolilor roșii” sunt clare: Erling Haaland și Declan Rice.

Manchester United îi vrea pe Haaland și Rice

Erling Haaland este unul dintre cei mai doriți fotbaliști din lume, iar Manchester United a intrat din nou în cursă pentru transferul său, după ce în iarna anului 2020, atacantul norvegian a ajuns la Borussia Dortmund pentru doar 20.000.000 de euro, șefii lui United fiind aspru criticați de fani pentru că au ratat oportunitatea de a-l aduce pe Haaland pe „Old Trafford”.

Acum, Manchester United așteaptă vara, pentru că lui Haaland i se va activa o clauză conform căreia poate pleca de la Dortmund la orice club care oferă 78.000.000 de euro pentru el, sumă deloc mare, având în vedere că norvegianul valorează mult peste 100.000.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.

O problemă în realizarea transferului o poate reprezenta Mino Raiola, impresarul lui Erling Haaland, dar șefii „diavolilor roșii” s-au gândit și la acest aspect, urmând să îi ofere impresarului o sumă de nu mai puțin de 40.000.000 de euro ca parte a transferului, iar Haaland ar urma să câștige 950.000 de euro pe săptămână, ceea ce înseamnă un salariu de 45.600.000 de euro anual.

Mino Raiola a avut o reacție dură la adresa lui Manchester United, după ce Haaland a ajuns la Dortmund și a declarat că nu l-ar fi lăsat pe norvegian să meargă pe „Old Trafford” pentru că formația „îi transformă și pe jucătorii buni în jucători slabi”.

Impresarul era supărat pe șefii lui United pentru că Paul Pogba, alt jucător impresariat de el, nu juca mai mult, dar de atunci lucrurile s-au mai calmat, iar venirea lui Cristiano Ronaldo l-a făcut și pe mijlocașul francez să nu se mai gândească la o posibilă plecare și să fie mai concentrat pe teren.

  • 130.000.000 de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, conform transfermarkt.com
  • 21 de ani are Erling Haaland

Declan Rice, o „pistă” mai veche pentru Manchester United

Manchester United mai vrea să aducă și un mijlocaș la echipă, iar varianta dorită de șefii clubului este Declan Rice, mijlocașul lui West Ham United și vicecampion european cu Anglia în această vară, după cum anunță jurnaliștii de la TeamTalk.

„Ciocănarii” nu vor să audă de un transfer al vedetei echipei pentru o sumă mai mică de 100.000.000 de euro, ceea ce Manchester United este dispusă să ofere pentru a-l aduce pe Rice pe „Old Trafford”.

  • 22 de ani are Declan Rice
  • 70.000.000 de euro este cota de piață a lui Declan Rice, conform transfermarkt.com
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: