Agenția pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie se teme că fanii se pot întoarce din Qatar cu o boală mai periculoasă decât COVID-19.
Medicii englezi se tem că fanii se pot întoarce din Qatar cu o boală mai periculoasă decât Covid-19
Anglia a fost eliminată de la Cupa Mondială din Qatar de către Franța, scor 1-2, în sferturile de finală, iar naționala lui Gareth Southgate a fost pusă în alertă în privința semnelor gripei cămilei.
Medicii se tem că odată cu revenirea suporterilor în țară vor crește cazurile de persoane care manifestă semne ale gripei cămilei.
Chiar înaintea începerii turneului final, fanii Angliei au fost avertizați să stea departe de animale, tocmai pentru a nu se îmbolnăvi cu un virus mai periculos decât COVID-19.
Gripa cămilei are o rată a mortalității mai mare decât COVID-19, iar în Qatar deja au apărut două cazuri de oameni care s-au infectat și care au fost expuși la animale, în special la cămile.
În ultimii zece ani, au fost peste 2.600 de cazuri în 12 țări, iar 935 de persoane au murit, adică un procent de 36%. Peste un milion de suporteri au fost prezenți în tribunele stadioanelor din Qatar pentru a lua parte la meciurile de la Cupa Mondială din acest an.
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
https://www.youtube.com/watch?v=HqeVluGzj74Știre preluată de pe digisport.ro.

