Finala Champions League câștigată de Bayern Munchen în fața PSG-ului, 1-0, a fost a opta finală consecutivă în care campioana a avut în componență jucători croați.
De data aceasta a fost vorba despre Ivan Perisic, mijlocașul lui Inter împrumutat în acest sezon la Bayern Munchen, el fiind al 11-lea croat care cucerește mult râvnitul trofeu.

Fără jucători croați nu câștigi Champions League
Da, e adevărat, cel puțin în ultimii opt ani. Legătura dintre câștigarea trofeului Champions League și jucătorii croați a părut să fie tot mai strânsă din 2013, atunci când Mario Mandzukic ridica trofeul deasupra capului, evoluând în acea perioadă… surpriză, tot la Bayern 😂.
Croații sunt cunoscuți ca o nație de învingători și dacă mai punem la socoteală și faptul că aceștia au ajuns până în finala Campionatului Mondial din 2018, putem spune că au avut parte de un ultim deceniu presărat de momente frumoase.
Jucătorii croați care au câștigat finala Champions League în ultimii 8 ani:
- 2013 – Mario Mandzukic (Bayern Munchen)
- 2014 – Luka Modric (Real Madrid)
- 2015 – Ivan Rakitic (Barcelona)
- 2016 – Luka Modric & Mateo Kovacic (Real Madrid)
- 2017 – Luka Modric & Mateo Kovacic (Real Madrid)
- 2018 – Luka Modric & Mateo Kovacic (Real Madrid)
- 2019 – Dejan Lovren (Liverpool)
- 2020 – Ivan Perisic (Bayern Munchen)

P.S.: Ați văzut vreun jucător croat la PSG? Nu, nici eu, așa că sfatul meu pentru ei e să transfere un jucător croat pentru a fi talismanul norocos pentru primul trofeu Champions League din istoria clubului. Caz închis! 😂
Îți recomand articolul despre câți bani a primit Bayern Munchen după câștigarea trofeului Champions League.

