La Liga

Santi Cazorla, un adevărat luptător

Santi Cazorla nu a jucat fotbal 3 ani din cauza unei accidentări la gleznă. Mijlocașul ajunsese atât de rău încât nu mai putea să calce, iar doctorii se temeau că situația va fi mult mai rea pentru el, încât ar trebui să i se amputeze piciorul.

Santi Cazorla. Sursă foto: goal.com
Santi Cazorla. Sursă foto: goal.com

Povestea accidentărilor dureroase ale lui Santi Cazorla

Cazorla a povestit clipele groaznice prin care a trecut: „Când am auzit că voi reveni pe teren m-am ciupit pentru că nu-mi venea să cred.

Doctorii îmi spuneau mereu să nu mă mai gândesc la fotbal ci să mă concentrez pe a recăpăta o viață normală. Faptul că am revenit în fotbal este cea mai importantă victorie pe care am realizat-o în viață”.

„Arsene Wenger m-a susținut în tot acest timp. El mi-a oferit un nou contract chiar înainte de a mă opera, pentru a nu-mi face griji că voi rămâne fără echipă.

Am plâns mereu când mă gândeam că toate operațiile pe care le fac nu au niciun efect benefic”, a mai spus Santi Cazorla.

Santi Cazorla. Sursă foto: goal.com
Santi Cazorla. Sursă foto: goal.com

Nu a renunțat niciodată la luptă

Chiar dacă nimeni nu mai credea că îl va vedea pe Santi jucând fotbal, el a continuat să lupte și să creadă în șansa lui: „Au fost momente disperate când nu mă rugam decât să nu rămân infirm sau, mai rău, ţintuit la pat.

Doream să revin pe teren, fotbalul este viaţa mea, dar medicii ridicau neputincioşi din umeri. Nu am renunţat însă niciodată la luptă. Simţeam că dacă voi ceda şi mai ales dacă ma va doborî deznădejdea nu voi mai putea face nimic”.

„Acum sunt extrem de fericit că viaţa mea s-a întors cu faţa spre bine şi mă bucur de fiecare moment în care intru pe teren şi dau tot ce pot, exact cum făceam şi înainte”, a încheiat Santi Cazorla.

Îți recomand articolul cu video-ul cu toată bătaia de la PSG – Marseille.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: