Intern

Secretul transferului lui Moruțan! Arabii l-ar ține doar 1 an

Olimpiu Moruțan la Al Jazira este știrea care ține capul de afiș peste tot în România în ultima perioadă, iar de această dată, oferta pare reală, nu doar o invenție de presă, cum se întâmplă des în perioadele în care nu se joacă fotbal.

Florin Vulturar a vorbit despre posibilul transfer al lui Moruțan în țările arabe și a lăsat de înțeles, lucru pe care îl vom dezbate în cele ce urmează, că Moruțan va sta doar un an la Al Jazira, după care va fi împrumutat la un club din SUA.

Moruțan, lăudat de toată lumea după evoluția la România U21. Sursă foto: sportpictures.eu
Moruțan la România U21. Sursă foto: sportpictures.eu

Care e de fapt planul arabilor cu Moruțan

Ideea de bază ar fi cam așa: arabii încearcă să prindă un preț bun pe Moruțan, de-asta nu se grăbesc să dea cei 15.000.000 de euro și vor încerca să-l ia cu 12.000.000 de euro, care ar urma să fie plătite cel mai sigur în rate.

După un an petrecut la Al Jazira, arabii ar urma să-l împrumute în SUA, unde dacă ar confirma, le-ar aduce arabilor un profit și mai mare. Deci cam asta e afacerea.

DigiSport anunță că acel club stipulat în contractul pe care Moruțan ar urma să-l semneze este nimeni alta decât New York City, fost echipă a lui Mitriță și club deținut de șeicul Mansour, patronul lui Manchester City.

Așadar, Moruțan este luat de arabi doar ca ei să poată să-l vândă mai scump mai departe în SUA și să facă un profit mai mare, pentru că, să fim serioși, un jucător de 21 de ani în formă ca Moruțan se va impune repede într-un campionat ca cel din Emirate.

Ce înseamnă asta? Că va avea și cifrele de partea lui și vârsta, ceea ce îl va face mai atractiv pentru New York City, unde ar urma să fie împrumutat și după cumpărat definitiv.

„E foarte posibil, e destul de greu să-l țină pe Olimpiu la 21 de ani și să joace în Emirate. Probabil ei au mai multe echipe în Europa sau în SUA.

Discuțiile s-au deschis de o săptămână și acum suntem undeva pe la zece milioane” – Florin Vulturar, impresarul lui Moruțan.

Olimpiu Moruțan a spus ce campionat din străinătate i s-ar potrivi. Sursă foto: sportpictures.eu
Olimpiu Moruțan. Sursă foto: sportpictures.eu

Opinia mea

Ca o părere personală, mi se pare o combinație forțată destul de mult din partea arabilor, care nu cred că va avea o finalitate până la căpăt, iar din punct de vedere fotbalistic Moruțan ar urma să piardă niște ani cam degeaba. Totuși, nu neglijăm și factorul economic, iar din acest punct ar avea de câștigat foarte mult. Acum, alegerea e doar la el!

  • 21 de ani este vârsta lui Olimpiu Moruțan
  • 1.300.000 de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, conform transfermarkt.com

Îți recomand articolul despre toată nebunia cu rasismul, care i-a adus lui Cavani 3 etape de suspendare.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: