Premier League

A reușit un hat-trick la debut, dar clubul l-a dat afară câteva ore mai târziu: ”O greșeală care nu se va mai repeta”

Trecutul îl urmărește pe David Goodwillie (33 de ani). Atacantul scoțian a debutat cu un hat-trick la Radcliffe FC, echipă din al șaptelea eșalon fotbalistic englez, însă a fost dat afară a doua zi.

A reușit un hat-trick la debut, dar clubul l-a dat afară câteva ore mai târziu

În 2016, David Goodwillie (32 de ani) a fost găsit vinovat de un tribunal civil pentru un viol care a avut loc în 2011, însă nu a ajuns în închisoare pentru că procurorii nu au găsit suficiente probe. Instanța l-a obligat pe Goodwillie să-i plătească victimei despăgubiri de 100.000 de lire sterline, ceea ce a și făcut, apoi a încercat să-și continue cariera de fotbalist.

Dar nu i-a fost deloc ușor. Liber de contract din 2022 după ce Raith Rovers i-a reziliat contractul din cauza trecutului său, Goodwillie a semnat în această iarnă cu Radcliffe FC, dar nu a apucat să joace decât un meci, 4-2 cu Belper Town, în care a înscris de trei ori.

La mai puțin de 24 de ore distanță, clubul l-a dat afară și a lăsat să se înțeleagă că nu a făcut verificări amănunțite în legătură cu ceea ce a făcut fotbalistul în urmă cu câțiva ani, înainte ca acesta să fie adus la echipă.

”Confirmăm că David Goodwillie a părăsit clubul. Noi am susținut mereu că oricine merită a doua șansă și am procedat în consecință în privința mai multor jucători și membri ai staff-ului de-a lungul timpului.

Aceeași gândire a fost aplicată și cu David Goodwillie, dar în acest caz este clar că a existat o neînțelegere și ar fi trebuit să avem standarde mai înalte. Întotdeauna am vrut să fim o sursă de mândrie pentru orașul nostru și vrem să ne cerem scuze tuturor. E o greșeală care nu se va mai repeta”, se arată în comunicatul oficial al celor de la Radcliffe.

Goodwillie, atacant cu 3 selecții și un gol la prima reprezentativă a Scoției, a evoluat de-a lungul carierei la formații precum Dundee United, Aberdeen sau Clyde, dar și în Anglia, la Blackburn, Crystal Palace și Blackpool.

Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

Știre preluată de pe digisport.ro.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura