Premier League

Legătura dintre religie și atacul lui Liverpool

Roberto Firmino, Sadio Mane și Mohamed Salah sunt „cei 3 mușchetari” din atacul lui Liverpool, iar legătura lor cu religia e la fel de strânsă cu cea pentru formația la care evoluează.

Salah, Firmino, Mane. Sursă foto: goal.com
Salah, Firmino, Mane. Sursă foto: goal.com

Legătura dintre religie și atacul lui Liverpool

Firmino, Mane și Salah au în comun, pe lângă faptul că sunt colegi în atacul lui Liverpool, faptul că sunt foarte religioși și nu se abat pentru nimic în lume de la principii sau de la rugăciunile lor.

Sadio Mane e un musulman convins, chiar tatăl său a fost un imam* în Senegal, țara sa natală.

Mane spune că se roagă în fiecare zi imediat cum se trezește: „Religia e foarte importantă pentru mine. Respect regulile islamului și mă rog de 5 ori pe zi, mereu”.

Sadio Mane. Sursă foto: goal.com
Sadio Mane. Sursă foto: goal.com

Roberto Firmino e creștin și are tatuaje prin care își exprimă dragostea față de Dumnezeu, Iisus Hristos și religia sa.

Are chiar un tatuaj în limba greacă, care înseamnă: „Dumnezeu e atotputernic”.

Roberto Firmino și Alisson Becker. Sursă foto: mirror.co.uk
Roberto Firmino și Alisson Becker. Sursă foto: mirror.co.uk

Ultimul, dar nu cel din urmă: Mo Salah

Trecem mai departe și ajungem la Mohamed Salah. La fel ca Mane, starul egiptean e un musulman convins.

Mo a povestit că face metanii de fiecare dată când dă gol pentru a-și exprima mulțumirea față de divinitate pentru reușitele din carieră:

„Nu sărut pământul, e ca o rugăciune prin care îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce primesc. Am făcut asta încă de când eram mic”.

Mohamed Salah. Sursă foto: goal.com
Mohamed Salah. Sursă foto: goal.com

Dacă este o legătură adevărată sau nu între trio-ul magi al „cormoranilor” și religie nu vom afla niciodată, dar cert e că cei trei se descurcă de minune în mașinăria creată de Jurgen Klopp.

Mane, Firmino și Salah au înscri împreună nu mai puțin de 57 de goluri în sezonul trecut, destul de impresionant până și pentru Liverpool.

Îți recomand articolul despre fotbalistul care vrea normalitate.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Primul 11

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura