Nu prea am mai postat în secțiunea NXT de mult timp, dar și când am făcut-o, nu că mă laud, dar am ales puști care au confirmat în fotbal. Dacă la fotbalul internațional am scris despre Karim Adeyemi, Manor Solomon sau Youssoufa Moukoko, la fotbalul intern am punctat prin Adrian Caragea, care, țineți minte de la mine, va avea un sezon foarte bun la Dinamo, Mihai Lixandru și Octavian Popescu.
Acum, vă prezint un nou puști pentru fotbalul românesc, un puști pe care îl urmăresc de câțiva ani deja și care, iată, a ajuns să prindă un contract la Chindia Târgoviște, echipă care își propune să revină în prima ligă.
Edi Nicoles Pena este puștiul în care îmi pun mari speranțe, care poate avea toată lumea la picioare și care, momentan, din punctul de vedere al tunsorii, aduce aminte de Ilie Balaci, „Minunea Blondă” a Craiovei Maxima.

Cine este Nicolas Pena
Nicolas Pena este un puști de perspectivă, în vârstă de 17 ani, care a debutat deja pentru Chindia Târgoviște în amicalul jucat contra celor de la CSA Steaua, scor 1-1.
Poziția lui din teren este extremă stânga, dar poate să evolueze și inter sau decar. Iar acum, sub bagheta lui Ilie Poenaru, un antrenor recunoscut pentru că promovează tinerii fotbaliști, cum s-a întâmplat și la Academica Clinceni, poate progresa mult.
La bază, Pena a fost junior la Rapid București, după care a plecat să își încerce șansa la CSA Steaua. Politica ciudată a „militarilor” de a miza pe fotbaliști cu experiență, deși nu au avut drept de promovare, nu i-a adus niciun minut în Liga a doua anul trecut, deși, din sursele noastre, Daniel Oprița promisese după cantonamentul de iarnă că va debuta 5 puști de la juniori.
Acum, totul depinde de Nicolas Pena dacă va ajunge să facă pasul spre a-și atinge potențialul sau nu. Totuși, Chindia este echipa care pe vremuri era poreclită „Ajax-ul României”, pentru tinerii fotbaliști pe care îi lansa.



Fotbaliști cu renume din actualul lot al Chindiei Târgoviște:
- Daniel Celea
- Amir Bilali
- Cornel Dinu
- Marius Martac
- Alexandru Albu
- Georgian Honciu
- Iulian Roșu
- Ivan Pesic
- Daniel Florea
- Stiven Plaza
Îți recomand articolul despre cele mai tari meciuri care s-au jucat pe National Arena.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.
Știre preluată de pe digisport.ro.
