Bundesliga

Povestea lui Leroy Sane, noul star al lui Bayern Munchen: „Nu voiam să fiu fotbalist!”

Leroy Sane este noul jucător al lui Bayern Miunchen, după ce bavarezii au plătit 49.000.000 de euro pentru a-l transfera de la Manchester City.

Povestea lui Leroy Sane este una neobișnuită, pornind de la faptul că în copilărie mijlocașul german nu visa deloc să devină fotbalist.

AICI poți vedea toate transferurile din perioada de mercato 2020.

Povestea lui Leroy Sane

Leroy Sane a povestit cum în copilărie nu visa să devină fotbalist, ci avea alte aspirații… mult mai galactice, să zicem 😂

„Când eram mic nu eram deloc interesat de fotbal, nu-mi prea păsa. Eu aveam alte vise, voiam să devin astronaut, dar mai târziu mi-am dat seama că nu aveam chemarea necesară.

Abia pe la 14-15 ani am început să iau fotbalul mult mai în serios, iar după nu l-am mai lăsat. La 17 ani, când toți prietenii mei mergeau la petreceri, eu stăteam acasă, nu mă duceam niciodată.

Eram mult prea concentrat pe hobby-ul meu cel nou, adică fotbalul”, și-a adus aminte Leroy Sane.

Părinții lui sunt foști sportivi de performanță

Leroy Sane are niște calități fizice impresionante și nu e de mirare, el purtând genele părinților săi, doi foști sportivi de performanță.

Mama sa a reprezentat Germania la o ediție a Jocurilor Olimpice, reușind să ia bronzul, în timp ce tatăl său, născut în Ghana, a venit în Germania special pentru a-și continua cariera de fotbalist.

Astfel, putem înțelege că nici nu avea cum Leroy să fie mai diferit față de părinții săi, iar noi vedem meci de meci cât de bine se simte pe teren.

Tatăl său a jucat la Nurnberg și era foarte rapid, reușind să alerge 100 de metri în doar 10,7 secunde. „Samy”, cum era poreclit, a reușit să înscrie 65 de goluri în 152 de meciuri în Bundesliga.

  • 24 de ani a împlinit Leroy Sane pe 11 ianuarie

Problemele lui Leroy Sane

De-a lungul timpului, Leroy Sane a avut mai multe probleme cu antrenorii. Mai întâi cu Joachim Low, selecționerul Germaniei, care nu l-a inclus în lotul pentru Campionatul Mondial din 2018, acolo unde fosta campioană mondială nu a reușit să treacă mai departe dintr-o grupă cu Mexic, Coreea și Suedia.

Apoi a urmat cearta cu Pep Guardiola, care i-a transmis că nu îl mai are în vedere la Manchester City. Din păcate, la începutul sezonului 2019-2020, chiar în Supercupa Angliei cu Liverpool, Leroy Sane s-a accidentat grav și a ratat întregul sezon, dar și un posibil transfer la Bayern mult mai devreme.

De-a lungul sezoanelor petrecute în Premier League, Leroy Sane a reușit să înscrie 25 de goluri și a oferit 31 de pase decisive.

  • 80.000.000 de euro este cota de piață a lui Leroy Sane, conform transfermarkt.com

Îți recomand articolul despre depresia prin care trece Joe Hart, fostul portar al naționalei Angliei.

Urmărește Primul 11 pe FacebookInstagram și Youtube.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: