Era cartonașelor a început destul de târziu, și anume în 1970. Până atunci, jucătorilor le era transmis verbal că sunt avertizați sau eliminați, iar această metodă a condus la situații hilare.
Celebru în istorie a rămas sfertul de finală al CM 1966 dintre Argentina și Anglia, atunci când căpitanul sud-americanilor, Antonio Rattin, a fost trimis în tribună de arbitru pentru injurii, prima astfel de decizie luată în istoria fotbalului.
Întrucât arbitrul german Rudolf Kreitlein nu știa spaniolă și nu a reușit să îi explice lui Rattin de ce a hotărât să îl trimită în tribune, argentinianul a considerat eliminarea injustă și s-a răzbunat pe englezi, așezându-se pe covorul roșu din fața tribunei în care se afla Regina Angliei.

Totuși, cine au fost primii jucători din istoria fotbalului care au primit cartonașul galben și cartonașul roșu?
Primul cartonaș galben și roșu din istoria fotbalului
Evgeni Lovcev a fost component al naționalei URSS-ului, iar el e primul jucător din istorie care a luat primul cartonaș galben, la Campionatul Mondial din 1970, într-o partidă impotriva Mexicului.
Primul cartonaș roșu la Cupa Mondială a fost arătat chilianului Carlos Caszely, în meciul cu RFG, din 1974.

Cum au apărut cartonașele în fotbal?
Arbitrul englez Ken Aston, șeful comitetului de arbitri de la Campionatul Mondial din 1966, a propus introducerea cartonașelor.
„Trebuia să facem un sistem simplu prin care jucătorii, spectatorii și arbitrii să gestioÂneze pedepsele pentru comportament incorect. Ideea cu cartonașele mi-a venit în timp ce stăteam la un semafor.
Culorile lui mi s-au părut cea mai bună analogie. Galbenul te atenționează, iar roșul te trimite în tribune”, a spus Aston după ce ideea sa a fost adoptată de FIFA.
Prima competiție în care s-au folosit cartonașele a fost Campionatul Mondial din 1970, singura ediție de Cupă Mondială în care nu s-a arătat niciun cartonaș roșu.
Îți recomand articolul despre Lev Iașin, singurul portar care a câștigat Balonul de Aur.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

