Paul Pogba este unul dintre cei mai talentați fotbliști din lume. Ajuns pe culmile gloriei atât la Manchester United cât și la naționala Franței, Paul Pogba nu uită de unde a plecat, mereu amintindu-și de familie, în special de mama sa care l-a crescut pe el și frații lui de una singură.
Yeo Pogba, mama a trei băieți pe care i-a crescut singură după despărțirea de soțul ei, este cel mai important lucru din viața lui Paul.
„Să-mi țin mama în brațe este cel mai important trofeu pentru mine, mult mai important decât Cupa Mondială. Ei îi datorez tot.”, a declarat Paul Pogba după câștigarea Cupei Mondiale cu Franța.
![]()
Momente celebre cu Yeo Pogba
Sunt câteva momente celebre cu mama lui Pogba care au fost mediatizată peste tot în lume. Mai întâi momentul în care aceasta încearcă să imite „dab-ul” făcut de fiul ei 🙂
.@paulpogba's reaction to watching his mom dab 😂 pic.twitter.com/hehfJgISK1
— Sports Illustrated (@SInow) January 24, 2019
Iar mai apoi o poză de când cei 3 frați erau mici în paralel cu poza făcută la meciul de Europa League dintre Manchester United și Saint-Etienne când s-au întâlni cei doi frați Pogba pe teren.
Îți recomand articolul despre noua senzație din fotbal, Joao Felix.

