Bună dimineața! Începe o nouă ediție a știrilor dimineții, cu cele mai noi importante informații din fotbal, pe care le găsiți prima dată doar aici, pe Primul 11.
Știrile dimineții! Mesajul emoționant al lui Messi pentru Suarez
Lionel Messi și-a luat rămas bun de la Luis Suarez, ajuns între timp la Atletico Madrid, iar statul argentinian i-a scris câteva rânduri emoționante într-o postare pe rețelele de socializare:
„M-am tot gândit la asta, dar astăzi, când am intrat în vestiar, emoția m-a cuprins. Va fi foarte greu să nu ne petrecem zilele împreună, pe și în afara terenului. Tuturor le va fi foarte dor de tine.
Am fost atâția ani colegi de echipă, au fost atât de multe care nu vor fi uitate niciodată, datorită zilelor noastre împreună. Va fi ciudat … să te văd purtând un alt tricou, fiind adversarul tău.
Meriți o adevărată ceremonie de adio pentru că ești unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria clubului și ai realizat lucruri grozave atât colectiv, cât și individual.
A pleca cum ai plecat nu e demn pentru ce ai făcut tu aici. Dar sincer să fiu, nimic nu mă mai surprinde. Îți doresc tot ce e mai bun în noua ta provocare. Te iubesc atât de mult, vă iubesc pe toți atât de mult. Ne vedem curând, prietene”.
Solskjaer, nervos când a fost întrebat despre transferuri
Ole Gunnar Solskjaer s-a enervat când a fost întrebat din nou de transferurile pe care Manchester United nu le-a făcut în această vară și a amintit că „diavolii roșii” l-au adus pe Donny van de Beek, cel care a reușit să înscrie chiar la debut în înfrângerea cu Crystal Palace, 1-3.
„Nu-mi mai puneți astfel de întrebări. În primul rând, sunt lipsite de respect pentru Donny, care a fost luat de noi în vară, în al doilea rând, nu trebuie să facem campanii de achiziții spectaculoase în fiecare vară, pentru că acum avem un lot foarte bun”, a spus norvegianul.

Ce se întâmplă cu FC Argeș
FC Argeș a pierdut încă un meci în Liga 1, de data aceasta cu Craiova, 1-2 și a ajuns la a 5-a partidă din noul sezon fără victorie și la a 4-a cu înfrângere.
Are față sau nu FC Argeș de Liga 1? E o întrebare bună, dar din păcate multă lume asociază FC Argeș de acum cu ce însemna FC Argeș pe vremea lui Dobrin și Halagian. Nu e cazul!
FC Argeș de acum are în comun doar numele și culorile marii echipe care reușea să câștige campionatul în România în perioada comunistă. Fotbaliștii de acum câștigă de „n” ori mai bine decât a câștigat vreodată marele Nicolae Dobrin și poate și asta e problema.
Știu că am câțiva fani înrăiți ai piteștenilor care mă urmăresc și pentru voi, dar și pentru ceilalți vă explic un lucru: fotbalul romantic a murit și e îngropat de mulți ani.
Fotbaliștii din ziua de azi nu mai sunt interesați de emblema pe care o poartă pe tricou, ci de ziua în care le vine salariul și nu orice fel de salariu. O sumă mai mult decât e nevoie pentru ei, o sumă pentru care românii pleacă din țară să muncească în străinătate. 😉
Părerea mea, fără să instig la ură sau alte lucruri de tipul acesta, e că voi, fanii, trebuie să-i băgați puțin în priză pe jucător, pentru că dacă îi lăsați pe ei să aibă o tresărire de orgoliu, o să picați în Liga a doua în sezonul următor.
Asta e, dacă pentru bani nu vor să joace, măcar de frică. Baftă!

Jorginho, la Arsenal dacă Rice merge la Chelsea
Ultimele mișcări pe piața transferurilor indică două transferuri interesante, care se pot realiza doar dacă Declan Rice va ajunge la Chelsea.
Declan Rice a fost și e dorit în continuare de Frank Lampard la Chelsea, iar dacă mijlocașul lui West Ham va ajunge pe „Stamford Bridge”, Jorginho va fi lăsat să plece la Arsenal, acolo unde Mikel Arteta îl așteaptă cu brațele deschise.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Gotze, aproape de a prinde un nou transfer în Bundesliga
Mario Gotze e o umbră a fotbalistului care aducea Cupa Mondială Germaniei în 2014, dar accidentările și boala de care suferă și-au spus din plin cuvântul în privința lui.
Rămas fără echipă după despărțirea de Borussia Dortmund, Gotze e aproape să semneze cu Hertha Berlin, care ar putea fi echipa perfectă pentru mijlocașul german. Nici el nu pare să ceară un salariu imens, iar Hertha chiar ar avea nevoie de experiența sa la mijlocul terenului.

Îți recomand articolul despre viața lui Lorenzo Insigne.
Urmărește Primul 11 pe Facebook, Instagram și Youtube.

